Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Parchetul de pe langa Tribunalul Prahova ancheteaza un fost agent de paza pentru trafic de influenta

0 387

Parchetul-de-pe-langa-Curtea-de-Apel-PloiestiLa data de 15.12.2015, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de P.V., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, prevăzută de ar. 291 C.pen..

În sarcina inculpatului s-a reţinut că, în cursul lunii octombrie 2015, acesta, fost agent de pază în cadrul societăţii care asigură securitatea Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, a pretins şi primit de la martorul denunţător B.V. suma de 2700 euro, pretinzând că are influenţă asupra unui funcţionar public de la Serviciul de Medicină Legală Ploieşti, iar prin influenţa pe care o are îl va determina pe respectivul funcţionar să îndeplinească un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, în sensul de a falsifica buletinul de analiză toxicologică, pentru ca alcoolemia martorului denunţător să fie sub limita prevăzută de lege pentru existenţa infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice sub influenţa alcoolului.

Inculpatul a fost reţinut la data de 15.12.2015 şi la aceeaşi dată a fost prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă.

Tribunalul Prahova a dispus plasarea în arest la domiciliu a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile.

Cercetările au fost efectuate de către procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, împreună cu ofiţerii Serviciului Judeţean Anticorupţie Prahova.

În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al S.R.I. Prahova şi I.P.J. Prahova – Serviciul Acţiuni Speciale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual penal de administrare a probatoriului, activitate ce nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.