Palatul Culturii, din Ploiești, ales din nou ca scenă de film

0 378

Palatul Culturii, din Ploiești, ales din nou ca scenă de film. Marți s-au filmat imagini care vor fi incluse într-o peliculă despre viața lui George Enescu.

Palatul Culturii se transformă din nou în gară de epocă, după ce a avut un rol asemănător și în producția internațională „Around the World in 80 Days” (ecranizare după cartea lui Jules Verne), o coproducţie între Anglia, Franţa şi Germania, cu opt episoade.

CITEȘTE ȘI: Palatul Culturii din Ploiesti apare in noua ecranizare dupa Jules Verne

Filmul se pare că va fi despre relația sentimentală tumultoasă pe care compozitorul a avut-o cu una dintre cele mai excentrice și frumoase aristocrate, Maria Cantacuzino (născută Rosetti Tescani, într-o veche familie de boieri moldoveni, pe 18 iulie 1878), cea care i-a și devenit soție.

Aceasta a avut o viață tragică. Și-a pierdut primul soț (Mihail Cantacuzino, cu care a avut doi copii, dar care o înșela cu sora sa) într-un accident, apoi s-a îndrăgostit nebunește de filosoful Nae Ionescu, căruia îi devine amantă. Părăsită de acesta, ea a încercat să se sinucidă, turnându-și acid sulfuric pe față.

S-a îndrăgostit de George Enescu în timp ce acesta era chemat la Castelul Peleș, în Sinaia, să cânte pentru familia regală.

Povestea de amor dintre Măruca şi Enescu a fost una plină de ”febră şi pasiune”, aşa cum a fost descrisă de compozitor. Desele plecări ale compozitorului în străinătate, instabilitatea emoţională a prinţesei geloase care vedea rivale în toate femeile ce se apropiau de Enescu au condus la repetate despărţiri, acuzaţii şi suferinţi. Plecat în concerte în străinătate, Enescu îi scrie Marucăi scrisori pline de dor şi dragoste, însă pentru prinţesa care se simţea abandonată, epistolele nu erau de ajuns.

Se pare că noi scene vor fi filmate în Ploiești și pe Bulevardul Independenței, vineri 1 iulie.

Ziarul de Ploiești

FOTO SUS:  Iubesc Ploieștii

 

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.