Orașul Mizil devine atractiv pentru investitori. O firmă va construi mai multe linii de producție

Orașul Mizil devine atractiv pentru investitori. O firmă va construi mai multe linii de producție, în domeniul maselor plastice.
Reabilitarea infrastructurii localității, anunțul Consiliului Județean privind crearea unei centuri ocolitoare și dezvoltarea Parcului industrial din zonă au devenit factorii care atrag din nou atenția investitorilor asupra celui mai estic oraș al județului Prahova.
Cu o populație de aproximativ 14.000 de locuitori, Mizilul reintră pe harta economică și se anunță un potențial punct de atracție pentru oamenii de afaceri.
Cea mai nouă investiție se face într-o hală închiriată la fosta filatură din localitate (FOTO), în suprafață de aproximativ 1 hectar.
Firma Mone Plint construiește, în prima fază, 10 linii de producție pentru mase plastice și speră ca până la finalul anului să depășească numărul de 18 linii.
Acest proiect este unul care începe de la zero, în cadrul căruia procesul tehnologic include utilaje de ultimă generaţie, cu impact cât mai redus asupra mediului înconjurător.
Pentru început, gama de produse va consta în plintă de parchet din PVC, un produs destinat folosirii în amenajări interioare, atât industriale cât şi casnice. Compania a anunțat că vrea să producă aici, în viitor, și o gamă de plintă din duropolimer.
„Este o investiție care va genera, în prima fază, aproximativ 50 de noi locuri de muncă. Și nu este singura societate comercială care a ales Mizilul pentru a investi. Mai sunt și altele. Asta ne ajută pe noi, ca administrație locală, să avem mai mulți bani la buget, din taxe și impozite. Facem tot posibilul pentru a încuraja astfel de inițiative, care aduc prosperitate comunității” – a declarat primarul Silviu Călin Negraru.
Ziarul de Ploiești

