Operatiune ampla pentru salvarea a 2 frati cazuti intr-o groapa
Operatiune ampla pentru salvarea a 2 frati cazuti intr-o groapa. Accidentul s-a petrecut în județul Dâmbovița, la o stație de epurare.
Conform IPJ Dâmbovița, minorii – un băiat de 9 ani și sora sa, de 7 ani – se aflau la Bălteni, pe un câmp de la ieșirea din localitate către Mavrodin.
Cei doi au picat într-o groapă de epurare, plină cu apă, iar pentru salvarea lor au fost mobilizate mai multe echipaje, inclusiv scafandri.
Primul care a fost scos este băiatul, căruia i s-au făcut imediat manevre de resuscitare.
După câteva minute a fost găsită și sora sa.
Din păcate, în pofida manevrelor medicilor, copiii au decedat. Poliția va deschide dosar penal pentru ucidere din culpă.
IPJ Dâmbovița a precizat că, din primele cercetări, se pare că cei doi minori se jucau pe șantierul de la marginea localității, unde se executau lucrări pentru construirea unei stații de epurare a apei, iar la un moment dat au căzut. Dimensiunile gropii sunt de 20 x 20 metri, cu o adâncime de 2 metri.
Ziarul de Ploiești