OMV Petrom a sponsorizat cu 250.000 de lei Maternitatea Ploiesti

0 303

OMV Petrom a sponsorizat cu 250.000 de lei Maternitatea Ploiesti. Banii vor fi folosiți la achiziționarea unor echipamente.

Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti a primit o sponsorizare de 250.000 de lei pentru achiziţia de echipamente medicale de specialitate din partea unei companii din domeniul energiei.

Potrivit unui comunicat emis, joi, de OMV Petrom, banii vor fi folosiţi pentru achiziţia a două nebulizatoare pentru dezinfecţia aeromicroflorei şi a suprafeţelor, a unui incubator de transport neonatal, pentru cumpărarea a trei injectomate, a şase paturi pentru terapie intensivă, a trei lămpi de fototerapie neonatală pentru secţiile neonatologie şi a unor echipamente de protecţie.

„Donaţia (…) reprezintă un ajutor important în lupta spitalului împotriva epidemiei de coronavirus. Mai mult, această donaţie va asigura, în timp, creşterea calităţii actului medical, o bună îngrijire pentru toate pacientele care se vor adresa spitalului. Contribuţiile firmelor private au reprezentat, în această perioadă, un suport atât pentru pacienţi, cât şi pentru personalul medical. Din fondurile primite, au fost achiziţionate atât echipamente şi aparatură medicală, dar şi echipamente de protecţie, pentru a asigura, pe cât posibil, siguranţa actului medical. Mulţumim şi sperăm ca această colaborare să fie doar începutul unor proiecte ample, a unui parteneriat care să asigure continuitatea relaţiei noastre”, a declarat directorul medical al Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie Ploieşti, Călin Boeru.

Pe de altă parte, precizăm că OMV Petrom este societatea aleasă pentru a furniza carburanții pentru Maternitatea Ploiești.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.