Banner Publicitate ZDP ZDP logo

O turistă din București a suferit un traumatism abdominal grav după ce a picat pe pârtie, la Sinaia

0 527

O turistă din București a suferit un traumatism abdominal grav după ce a picat pe pârtie, la Sinaia, vineri. Dacă nu se intervenea chirurgical, victima deceda.

Conform Salvamont Prahova, este vorba de o femeie de 37 de ani.

Salvamontiştii au transportat-o de pe pârtie până la cabinetul medical de la Baza Salvamont Prahova – Cota 1400, apoi a fost chemat de urgență un elicopter SMURD de la Braşov (FOTO).

Colegii din Sinaia au transportat-o de pe pârtie până la cabinetul medical de la Baza Salvamont Prahova – Cota 1400. Aici, i-a fost acordat primul ajutor medical, fiind solicitat și elicopterul de la POA Brașov. Pacienta a fost monitorizată cu monitorul de funcții vitale, parametrii fiind transmisi în timp real medicului de pe elicopter.
Investițiile făcute de către Salvamont Prahova , cu sprijinul financiar necondiționat al instituției în a cărei administrare suntem – Consiliul Județean Prahova , în echipamente medicale performante, și-au arătat și astăzi utilitatea, după ce de curând am salvat la Azuga viața unui turist intrat în stop cardio-respirator, cu ajutorul defibrilatorului semi-automat. Investițiile vor continua, luna viitoare urmând să achiziționam un ecograf portabil pentru investigații medicale amănunțite și transmiterea în timp real a imaginilor către medicul de gardă.”, au precizat cei de la Salvamont Prahova.

Potrivit acestora, la Spitalul Județean de Urgență Brașov s-a descoperit că victima suferise o ruptură de splină, care putea fi fatală în lipsa unei intervenții chirurgicale.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.