Banner Publicitate ZDP ZDP logo

O tânără ploieșteancă a furat un dispozitiv care transformă medicamentele în aerosoli

0 306

La data 21 martie a.c., în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Secției nr.2 de poliție Ploiești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza de competență, au depistat, în flagrant, o femeie care ar fi sustras din incinta unei unei unități farmaceutice un dispozitiv medical.

În urma cercetărilor efectuate polițiștii au identificat persoana bănuită de săvârșirea faptei ca fiind o femeie în vârstă de 27 de ani din municipiul Ploiești, ulterior aceasta fiind condusă la sediul unității de poliție pentru audiere.

Prejudiciul cauzat a fost recuperat în totalitate.

Este vorba de un sistem de nebulizare cu compresor, care este folosit în general pentru bolnavii de astm. Transformă medicamentele din formă lichidă în aerosoli, care pot fi inhalați.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Este posibil ca tânăra să fi avut nevoie de el, pentru tratament, dar la fel de posibil este că pur și simplu voia să-l vândă.

Ziarul de Ploiești

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.