Banner Publicitate ZDP ZDP logo

O poveste incredibilă, cu 200 de panouri outdoor amplasate fara autorizatii in Ploiesti

0 314

Ziarul Incomod publică, miercuri, una dintre acele povești incredibile, specifice “Republicii” Ploiești. Administrația locală a identificat 200 panouri outdoor amplasate fără autorizații pe raza orașului, dar când să le scoată – ce să vezi? – a fost pierdută lista care permitea identificarea lor.

Conform sursei citate, viceprimarul cu atribuții de primar, Iulian Teodorescu, ar fi dat o dispoziție de desființare a 91 panouri, din cele 200, dar SGU Ploiești nu a dus-o la îndeplinire.

Și s-a precizat de ce. Anexa la dispoziția lui Teodorescu, care cuprindea locația panourilor, s-a pierdut. Sau a dispărut.

Cum s-a întâmplat, cine se face vinovat (dacă există unul), asta este o problemă la fel de… nebuloasă.

Povestea este că unele dintre panouri au fost vândute/ înstrăinate/ date de către proprietarul inițial, care avea obligația de a le autoriza, iar deținătorii/ chiriașii actuali vor ieși în pagubă.

Însă actele normative din domeniu sunt clare.

Legea nr. 185/2013 privind amplasarea si autorizarea mijloacelor de publicitate prevede:

Art. 4.
(1) Aprobarea executarii lucrarilor pentru amplasarea mijloacelor de publicitate se realizeaza prin autorizatia de construire, emisa in conditiile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.
(2) La emiterea autorizatiei de construire, emitentul va include in mod obligatoriu precizari privind obligatiile care decurg din caracterul provizoriu si durata de existenta limitata a mijlocului de publicitate autorizat, inclusiv precizari privind termenul de incetare a functionarii acestuia.

Art. 5.
(1) In cazul in care, la expirarea termenului de incetare a functionarii mijlocului de publicitate autorizat, prevazut la art. 4 alin. (2), nu a fost obtinuta prelungirea acestui termen, proprietarul constructiei-suport de publicitate are obligatia desfiintarii mijlocului de publicitate si aducerii imobilului la starea initiala.
(2) In situatia in care, in termen de 15 zile de la data expirarii termenului de incetare a functionarii mijlocului de publicitate autorizat, prevazut la art. 4 alin. (2), proprietarul constructieisuport de publicitate nu a indeplinit obligatiile prevazute la alin. (1), primarul/primarul general al municipiului Bucuresti dispune desfiintarea acestuia pe cale administrativa, indiferent de categoria de proprietate pe care acestea sunt amplasate, fara emiterea unei autorizatii de desfiintare si fara sesizarea instantelor judecatoresti.

Art. 49.
(1) Constituie contraventii urmatoarele fapte:
a) amplasarea mijloacelor de publicitate fara aviz pentru publicitatea temporara ori cu nerespectarea prevederilor acestuia si a documentatiei tehnice care a stat la baza eliberarii avizului, precum si montarea panourilor publicitare cu structura proprie si elemente de sustinere care necesita fundatie pe trotuare cu latime mai mica de 2,25 m;
b) permiterea de catre proprietarul imobilului a executarii lucrarilor de amplasare a mijloacelor de publicitate fara autorizatie de construire valabila;
c) nerespectarea de catre primar, respectiv primarul general al municipiului Bucuresti a obligatiilor stabilite la art. 11 alin. (1) si la art. 51 alin. (2);
d) nerespectarea de catre primar, respectiv primarul general al municipiului Bucuresti a obligatiei de a dispune desfiintarea in termen de 15 zile de la data expirarii termenului de incetare a functionarii mijlocului de publicitate pentru care nu s-a obtinut o prelungire a acestui termen;
e) nerespectarea de catre proprietarii mijloacelor de publicitate a tipurilor si dimensiunilor mijloacelor de publicitate admise, in conformitate cu prevederile regulamentelor locale privind amplasarea mijloacelor de publicitate;
f) amplasarea stalpilor pentru indicatoarele publicitare directionale si a mijloacelor de publicitate temporara fara avizul autoritatilor publice locale sau in alte locuri decat cele precizate prin avizul pentru publicitate temporara;

l) nerespectarea obligatiei de a afisa in mod vizibil elementele de identificare ale panoului publicitar prin inscriptionarea acestora cu informatii privind denumirea operatorului, codul de identificare fiscala a acestuia si numarul autorizatiei de construire;

SURSA: Ziarul INCOMOD

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.