O nouă metodă de furt a fost aplicată în Ploiești

În urmă cu 2 zile, polițiștii Secției nr.1 de Poliție Ploiești au fost sesizați de către o femeie de 63 de ani, din municipiu cu privire la faptul că ar fi fost înșelată de un bărbat necunoscut.
Din verificări, a rezultat faptul că victima ar fi fost abordată de un necunoscut care vorbea engleză, fiind întrebată de acesta ce monedă de folosește în România, context în care femeia i-ar fi înmânat portofelul pentru a studia bancnotele pe care le avea în acesta, ulterior portofelul fiind înapoiat.
La scurt timp, a observat că din portofelul în cauză lipsesc 200 de lei.
În urma verificărilor efectuate în zona comiterii faptei, a fost depistat bănuitul, un bărbat de 64 de ani, din municipiul București care a recunoscut fapta, restituind femeii banii.
În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunii de înșelăciune.
Ziarul de Ploiești
FOTO: Doar pentru ilustrație

