O gospodărie dintr-o comună prahoveană a fost distrusă de un incendiu (VIDEO)
O gospodărie dintr-o comună prahoveană a fost distrusă de un incendiu, miercuri noapte. Incidentul s-a petrecut pe raza comunei Bertea.
La fața locului au fost mobilizați, de urgență, pompierii militari din cadrul Detașamentului Vălenii de Munte cu 4 autospeciale de stingere cu apă și spumă și un echipaj SMURD.
Incendiul s-a manifestat prin ardere generalizată la nivelul unei locuințe și a anexelor gospodărești aferente, pe o suprafață de cca. 400 mp, existând pericolul de propagare la vecinătăți.
Pompierii au depus reale eforturi pentru localizarea incendiului, acesta manifestandu-se violent, cu flacără deschisă.
Evenimentul nu a fost soldat cu victime, însă trei persoane au fost asistate la fața locului deoarece au suferit atacuri de panică. În final, au refuzat transportul la spital.
La finalizarea intervenției, s-a stabilit că incendiul a avut drept cauză probabilă efectul termic al curentului electric.
Ziarul de Ploiești