Nu transportati brazi nemarcati, pentru ca riscati foarte mult. Uite ce a patit un prahovean
Miercuri seară, în jurul orei 20.15, pe DN1A, a fost oprită o autoutilitară, care se deplasa în direcția Cheia – Vălenii de Munte, condusă de un bărbat domiciliat în Podenii Noi. În interiorul autoutilitarei se aflau brazi nemarcați cu sigiliu crotaliu și coronițe din cetină de brad, pentru care conducătorul auto nu a putut prezenta nici un fel de documente de proveniență sau însoțire.
Din cercetări a rezultat că bărbatul ar fi cumpărat brazii și coronițele de la niște persoane din Săcele, contra sumei de 800 lei.
Un reprezentant al Ocolului Silvic Măneciu a constatat că în mașina depistată se aflau 83 de brazi nemarcați cu sigiliu crotaliu, de diferite înălțimi și grosimi și 125 de coronițe din cetină de brad.
S-a procedat la aplicarea unei sancțiuni contravenționale, la confiscarea brazilor și a coronițelor, care au fost date în custodie agentului silvic.
Totodată, a fost confiscată autoutilitara folosită la transportul ilegal.

