Nu există alternativă bună de transport pe Valea Prahovei, în perioada sărbătorilor

0 1.043

Nu există alternativă bună de transport pe Valea Prahovei, în perioada sărbătorilor. Atât traficul rutier, cât și cel feroviar sunt extrem de aglomerate, mai ales că au fost mai multe zile libere și lumea a luat cu asalt stațiunile montane.

Zeci de mii de oameni au plecat înainte și după Revelion către munte, stațiuni precum Sinaia, Predeal, Brașov și Poiana Brașov devenind neîncăpătoare.

Turiștii au fost atrași de ninsorile căzute la altitudine, care permit atât sporturi de iarnă, cât și distracție pentru toate grupele de vârstă.

Din păcate, fluxul enorm de oameni a generat blocaje în trafic, atât pe DN1, DN1 A, cât și pe calea ferată, trenurile fiind pline ochi și multe persoane nereușind să se urce într-unul.

VEZI VIDEO CU TREN AGLOMERAT (dă click)

Unii șoferi au încercat să meargă pe drumuri ocolitoare, dar au fost trădați de sistemele de locație, care i-a băgat pe trasee pline de zăpadă, unde au rămas blocați, așa cum s-a întâmplat cu mai multe vehicule între Predeal și Azuga, pe un drum forestier (FOTO jos).

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.