Noul tren electric cumpărat de România și fabricat de Alstom, fotografiat în stația CFR Ploiești Vest

Noul tren electric cumpărat de România și fabricat de Alstom, fotografiat în stația CFR Ploiești Vest, în drum spre București, luni 4 decembrie.
După ce a finalizat testele la fabrica din Katowice (Polonia), primul tren produs de către compania franceză în cadrul contractului semnat cu Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF), privind achiziţia a 37 de rame electrice pentru servicii de transport feroviar de călători de mediu şi lung, a fost expediat.
Astăzi, a fost filmat în gara CFR Ploiești Vest, iar până după-amiază ajunsese deja la destinația finală, unde va începe testele statice și apoi pe cele dinamice (pe minimum 10.000 km), înainte de a intra în funcțiune pe rețeaua de transport feroviar.
Asta înseamnă că nu va putea fi folosit de CFR Călători o bună bucată din anul 2024.

DETALII TEHNICE
Alstom Coradia Stream poate atinge o viteză maximă de 160 km/h, va avea șase vagoane, cu o capacitate de 350 de locuri și podea 100% coborâtă, pentru un acces cât mai facil pentru toate categoriile de pasageri. De asemenea, trenurile vor fi prevăzute cu un sistem de contorizare a numărului de călători, dotat cu senzori de mare precizie.
Pe fiecare parte a vagoanelor de mijloc se vor amplasa câte două uși de acces. Pentru vagoanele de capăt se va amplasa o ușă pentru accesul călătorilor pe fiecare parte a vagonului.
Sistemul de informare a călătorilor va fi compus dintr-o instalaţie de sonorizare și o instalație de afișare dinamică. Fiecare vagon al RE-IR va fi prevăzut cu spații pentru bagaje de dimensiuni mari și patru toalete ecologice.
Trenul face parte din gama Coradia de trenuri regionale, cu performanțe demonstrate în operare, timp de peste 30 de ani, în toată Europa. Alstom a vândut peste 3.300 de unități în toată lumea, iar opt țări europene – între care Danemarca, Franța, Germania, Olanda sau Spania – beneficiază deja de performanțele acestora, dezvoltate în mai multe variante.
Ziarul de Ploiești


