Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Nelu Ploiesteanu a murit la spital! Cantaretul era din comuna Ciorani

0 1.217

Nelu Ploiesteanu a murit la spital! Cantaretul era din comuna Ciorani și avea 70 de ani. Era internat de aproape trei săptămâni.

Artistul a murit în noaptea de joi spre vineri, la Spitalul Floreasca, unde era internat în stare gravă, după ce fusese diagnosticat cu SARS-CoV-2.

Medicii au declarat că saturaţia de oxigen era de doar 50%, iar plămânii fuseseră afectaţi în proporţie de 70%.

Nelu Ploieșteanu a fost intubat și a primit tratament de specialitate, dar se pare că organismul a cedat.

Apropiații nu cred, însă, că aceasta a fost cauza decesului.

Mi-a fost şi groază când mi-a sunat telefonul. Nu ştiu de ce mi se întâmplă mie în ultima vreme. M-a sunat fiica lui cu care am vorbit în fiecare zi, şi, în momentul în care te sună în crucea nopţii, mi-a şi spus: ”Ştii de ce te sun la ora asta, nu?” Şi nici nu a mai fost necesar să îmi spună. Am înţeles că puţin după miezul nopţii s-a stins, Problema este că ieri, doamna Elena, soţia lui Nea Nelu, a primit un telefon de la DSP în care a fost anunţată că pot ieşi din carantină. Şi dumneaei, şi Nea Nelu. Deci, legal, nu mai există pericolul răspândirii virusului şi nici nu cred că îl mai avea în organism”, a povestit jurnalista Mara Bănică la Antena 3.

Artistul se numea în cartea de identitate Ion Dumitrache și era născut pe 16 decembrie 1950, în comuna Ciorani, județul Prahova.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.