Neconcordante aparute intre acuzele procurorilor DNA Ploiesti si apararea lui Iulian Badescu?
În încheierea nr. 93 a ședinței publice din data de 4 martie 2015, când s-a judecat cererea DNA Ploiești de încuviințare a măsurii de arest preventiv în cazul inculpatului Iulian Bădescu, la judecătorul de drepturi și libertăți de la Tribunalul Prahova, apar neconcordanțe privind data la care acesta ar fi încasat mita de la Daniel Capră.
Astfel, în documentul citat se consemnează ce susține reprezentantul Ministerului Public: „Totodată, a arătat că în calitate de primar al municipiului Ploieşti, în perioada ianuarie – februarie 2013, inculpatul a pretins denunţătorului …………………….., în schimbul derulării contractului de asociere încheiat între aceasta şi Municipiul Ploieşti prin primar şi a Regulamentului de aplicare a contractului, precum şi a efectuării plăţilor către …………, suma de 300.000 euro reprezentând un comision de 10% din valoarea totală a sumelor ce urmau a fi acordate de unitatea administrativ teritorială jucătorilor echipei de fotbal …………….., ale cărei interese erau reprezentate de ………………., din care a primit în august 2013 suma de 100.000 euro, precum şi foloase necuvenite constând în contravaloarea transportului şi cazării în perioadele ianuarie – februarie 2013, respectiv ianuarie – februarie 2014, la două hoteluri din Turcia unde a însoţit echipa în desfăşurarea cantonamentului.”
Pe de altă parte, în același document, se citează avocatul lui Bădescu: „În ceea ce priveşte săvârşirea de către inculpat a infracţiunii de luate de mită arată că din experienţa pe care o are, în general procurorii dau valenţe cu mult mai mari decât în realitate, iar în cauza dedusă judecăţii nici o persoană nu a întrebat care a fost motivul pentru care ……….. a făcut denunţul, după şapte luni de la arestarea sa şi nu a acuzat pe inculpatul Bădescu încă de la începerea urmăririi penale. Organele de urmărire penală nu reţin decât susţinerea ………. …….. respectiv …………… potrivit cărora au oferit drept mită inculpatului Bădescu suma de 100.000 euro, sumă care potrivit aceloraşi persoane a fost împrumutată cu camătă. Organul de urmărire penală nu a fost însă interesat de persoanele care au oferit cu camătă această sumă de bani şi nici zonele din care această sumă provine. De asemenea, nu se are în vedere nici faptul că inculpatul niciodată nu se deplasează cu autoturismul, având angajat şofer pentru a îi asigura transportul, iar acesta nu a fost audiat pentru a preciza dacă inculpatul a primit vreodată sume de bani când mergea la restaurantul deţinut de ……………. A încercat să localizeze în timp, data la care susţine …………. că a oferit suma de bani lui Bădescu, undeva către sfârşitul lunii august 2014, perioadă în care inculpatul nu se afla în tară, fiind plecat cu familia în concediu, însă şi ………….. se aflau plecaţi la diferite întruniri sportive, având de onorat contracte.”
Să fie o simplă greșeală (eventual de redactare) sau avocații lui Bădescu invocă intenționat o altă dată decât cea precizată de procurori?