Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Naivitatea poate ajuta infractorii. Perchezitii in Ploiesti, la persoane acuzate de inselaciune

2 301

maicute tamaduitoarePoliţiştii de investigații criminale din Ploiești au efectuat 3 percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de înșelăciuni. Patru persoane au fost aduse la audieri cu mandat. Prejudiciul este estimat în acest moment la 115.000 lei.

Joi, 31 martie, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Ploiești au efectuat 3 percheziții la domiciliile unor persoane din municipiu, bănuite de săvârșirea de înșelăciuni.

Din cercetări, a reieșit că, prin anunțuri postate pe internet, bănuiții ar fi determinat mai multe persoane din țară, dar și din străinătate, să depună diverse sume de bani în schimbul serviciilor unei așa-zise ”măicuțe tămăduitoare”.

Surse din poliție au declarat pentru max-media.ro că este vorba de doi concubini de etnie romă – ea 30 de ani și el 35 de ani – care păcăleau cetățeni din Statele Unite.

Mai precis le promiteau vindecări miraculoase (la distanță 🙂 prin internet ) și alte minuni de acest fel, solicitându-le în total 27.000 de dolari. 

Banii au fost plătiți în tranșe cuprinse între 700 și 6600 de dolari și au fost ridicați de 2 complici, prin intermediul sistemelor electronice de plată.

4 persoane au fost aduse la sediul poliției cu mandat.

Cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de înșelăciune, în vederea stabilirii întregii activități ilicite.

Activitatea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române. La percheziții au participat și jandarmi.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.