Municipiul Ploiești va avea un nou Plan Urbanistic General

0 603

Primăria Ploiești anunță semnarea contractului pentru elaborarea Planului Urbanistic General (PUG) al municipiului, un document esențial care va ghida dezvoltarea urbană pentru următorii 10-20 de ani, integrând directive europene pentru sustenabilitate și dezvoltare durabilă.

Municipiul Ploiești a organizat procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, desfășurată ofline, în conformitate cu dispozitiile art. 104, alin. (1), lit. a) din Legea nr. 98/2016, coroborat cu art. 94 din H.G. nr. 395/2016, cu modificările si completările ulterioare, la care au fost invitați 6 (șase) operatori economici.

S-a optat pentru alegerea acestei proceduri întrucât, anterior, au fost inițiate două achiziții prin licitație deschisă, la care nu a fost depusă nicio ofertă.

Contractul de proiectare – în valoare de 3,164 milioane de  lei (fără TVA) – a fost atribuit SC VEGO CONCEPT ENGINEERING S.R.L., având ca obiect “Actualizare în format GIS a Planului Urbanistic General pentru municipiul Ploiești”.

Câștigătorul are ca termen de prestare o perioadă de 18 luni.

S-au stabilit și direcțiile principale:

  • Definirea și validarea indicatorilor urbanistici cheie prin dezbateri publice și menținerea lor constantă pe parcursul întregului proces.
  • Planificarea integrată a dezvoltării urbane a Ploieștiului cu Bucureștiul, inclusiv transformarea Gării de Sud într-un hub intermodal modern pentru locuitorii din zonele limitrofe.
  •  Îmbunătățirea mobilității urbane prin proiecte de infrastructură, promovarea transportului alternativ și reducerea traficului auto în centrul orașului.
  • Dezvoltarea zonei Gării de Sud ca centru funcțional pentru transport, business și recreere.
  • Analizarea capacității actuale a unităților de învățământ și identificarea zonelor unde se impune construirea de noi școli.

Documentația PUG va fi publicată în timp real pe o pagină dedicată pe site-ul Primăriei.

De asemenea, autoritățile promit că vor fi organizate dezbateri publice, pentru ca cetățenii să-și exprime opiniile și sugestiile.

Actualizarea Planului Urbanistic General, după mai bine de două decenii, este o necesitate stringentă pentru orașul nostru. Avem nevoie de colaborarea tuturor instituțiilor și de implicarea cetățenilor, pentru ca acest proiect vital să fie finalizat cât mai rapid și eficient.” a declarat primarul Mihai Polițeanu.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.