Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Municipiul Ploiești are în derulare licitații estimate la peste 125 milioane de euro

0 282

Municipiul Ploiești are în derulare licitații estimate la peste 125 milioane de euro. Acestea sunt 10 cele importante investiții, conform valorii lor financiare, care se află deja în proceduri de licitație. 

Administrația locală susține că sunt cele mai mari investiții simultane din istoria post-decembristă a Ploieștiului.

Lucrările sau achizițiile se vor desfășura în următorii 2-3 ani.

  1. Achiziția a 20 de tramvaie noi – Valoare estimată: 200 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut Banca Europeană de Investiții + finanțare nerambursabilă de la Comisia Europeană + contribuție proprie. A fost finalizată evaluarea tehnică a ofertelor, intrăm în evaluarea financiară. Estimăm că vom afla răspunsul la întrebarea privind câștigătorul licitației la începutul lunii aprilie.
  2. Reabilitarea a 24 km de rețea primară de termoficare – Valoare estimată: 172 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. De abia au fost depuse ofertele (care au mii de pagini), ceea ce face mai greu o estimare exactă a momentului declarării câștigătorului dintre cei 3 ofertanți. Estimăm, la acest moment, luna iunie a acestui an.
  3. Refacerea centrului Ploieștiului (2 licitații distincte) – Valoare estimată totală: 72 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Suntem abia la începutul licitației, încă în termenul de depunere a ofertelor. Ne dorim să nu trecem de luna iunie cu declararea câștigătorilor celor două licitații.
  4. Achiziția unui grup de motoare în cogenarare de 40Mw pentru Termo Ploiești – Valoare estimată: 58 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut bancă comercială. Suntem în fazele finale ale evaluării financiare a ofertei și estimăm declararea câștigătorului licitației în jurul datei de 20 martie. Dacă ofertantul va fi declarat câștigător, nu există pericolul vreunei contestații, fiind vorba de un singur ofertant.
  5. Refacerea piețelor din fața Gării de Sud și Gării de Vest – Valoare estimată: 48,5 milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Suntem în fazele finale ale evaluării financiare a ofertelor și estimăm declararea câștigătorului licitației în jurul datei de 20 martie. Există posibilitatea legală de contestație a rezultatului, dar oricum lucrările vor începe în acest an.
  6. Reabilitarea străzii Mihai Bravu, inclusiv scoaterea șinelor de tramvai (fără poduri, care trebuie consolidate separat) – Valoare estimată: 25 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut bancă comercială. Suntem încă în termenul de depunere a ofertelor (13.03.2026), deci în faza inițială a licitației. Ne-am propus să finalizăm evaluările tehnice și financiare până la jumătatea anului.
  7. Reparații unități de învățământ (3 loturi) – Valoare estimată: 21 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: buget local. Suntem în etapa de evaluare financiară a ofertelor și estimăm că vom avea câștigători declarați în a doua jumătate a lunii martie.
  8. Amenajare la Grădinița Poștei 23 – Valoare estimată: 21 de milioane de lei fără TVA. Finanțare: împrumut bancă comercială. Am trecut și de evaluarea financiară a ofertelor și estimăm declararea câștigătorului licitației la mijlocul lunii martie.
  9. Construcție și dotare Centru de Îngrijiri Paliative la Spitalul Municipal – Valoare estimată: 17 milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Licitația a fost demarată la finalul lunii februarie, fiind încă în termenul de depunere a ofertelor (16.03.2026). Ne așteptăm să avem declarat un câștigător la jumătatea lui 2026.
  10. Anvelopare blocuri  – Valoare: 9 milioane de lei fără TVA. Finanțare: fonduri europene + contribuție proprie. Licitația a fost demarată la finalul lunii februarie, fiind încă în termenul de depunere a ofertelor (16.03.2026). Ne așteptăm să avem declarat un câștigător la începutul lui iunie 2026.

„Cearta dintre partidele din Guvern, care a produs o întârziere fără precedent a adoptării bugetului de stat, pune în pericol sau întârzie investițiile locale din toate localitățile și județele României.” – a precizat primarul Marius Polițeanu.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.