Municipiul Ploiesti a primit opt autobuze Euro Bus Diamond (VIDEO)

0 381

Municipiul Ploiesti a primit opt autobuze Euro Bus Diamond (VIDEO). Acestea fac parte din lotul de 50 de bucăți, achiziționate din bugetul local.

Până astăzi, fuseseră livrate 10 autobuze fabricate de compania turcă BMC Truck & Bus, în România, la Ciorogârla.

Autobuzul Euro Bus Diamond care va circula în Ploiești are motor diesel Euro 6, piese Mercedes, cutie de viteze ZF, tabla integral inox și o modulare internă care îl face să aibă o capacitate de încărcare între 100 și 105 persoane.

Are o lungime de 12 metri, fiind dotat cu aer condiţionat, podea joasă şi trei uşi de acces.

„Așa cum am promis, astăzi a ajuns la Ploiești al doilea lot de autobuze noi. De asemenea, anul viitor vom achiziționa încă 12 astfel de autobuze. Așa cum am spus de fiecare dată, vreau ca ploieștenii să beneficieze de un transport public modern, urmărind în acest sens și o înnoire susținută și constantă a parcului auto al societății ploieștene, care deservește transportul public local.
Achiziția acestor autobuze face parte din strategia locală, ce are ca obiectiv principal reducerea poluării în Ploiești și susținerea unei mobilității urbane durabile. Să nu uităm că avem în derulare și parteneriatul cu Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în contextul căruia Municipiul Ploiești va beneficia de alte mijloace de transport urban noi respectiv 9 autobuze electrice, 20 de tramvaie și 20 de troleibuze.”, a scris primarul Adrian Dobre.

Valoarea celor opt autobuze, care au sosit luni la Ploieşti, este de 6.125.172 lei, fără TVA.
Ziarul de Ploiești

http://www.youtube.com/watch?v=KOA5p6KKziM

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.