Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Motivele pentru care grefierii si arhivarii de la principalele instante din Prahova au protestat spontan

0 403

proteste grefieriAproximativ 150 – 200 de grefieri şi arhivari au participat, luni, la protestele spontane care au avut loc în faţa principalelor instanţe din județ. Personalul auxiliar din justiţie solicită “aplicarea unitară a valorii de referinţă sectorială de 405 lei şi majorarea de 10%”.

Protestele au fost organizate în faţa Curţii de Apel Ploieşti, Tribunalului Prahova, şi a Judecătoriilor din Câmpina, Vălenii de Munte și Sinaia.

Iată ce au transmis liderii de sindicat:

“- prin prezentul ne exprimăm public nemulţumirea faţă de modul discriminator, nelegal şi nedrept în care unii reprezentanţii ai magistraţilor la nivelul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, au înţeles să pună în aplicare dispoziţiile legale referitoare valoare de referinţă sectorială de 405 lei, ţinând seama şi de majorarea de 10%, conform Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea si completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice in anul 2015;

– Plenul CSM a recomandat ordonatorilor de credite ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiei ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită raportat la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă fiind o constantă.

– Suntem alături şi susţinem activitatea colegilor de pe întreg teritoriul ţării, în spirit de solidaritate şi respect faţă de profesie.”

Liderii de sindicat din Prahova mai reproșează volumul mare de dosare, raportat la numărul mic de grefieri și arhivari, și neacordarea plăților pentru orele suplimentare efectuate, inclusiv în week-end-uri. 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.