Moise Guran a explicat de ce pleaca de la Digi24 cu proiectul Biziday: Lucrez la un fel de site

0 207

Moise Guran pleaca de la Digi24Moise Guran a explicat motivele deciziei de a înceta realizarea emisiunii „Biziday”, în cadrul ediţiei de marţi seară, 21 iunie, a „Jurnalul de Seară”, moderat de redactorul-şef al Digi 24, Cosmin Prelipceanu.

„De câteva luni am cooptat nişte soft-işti care au început să lucreze la un fel de site. Există site-ul Biziday, dar eu vreau că informaţiile să ajungă în timp real la oamenii direct interesaţi (de subiectul unei anumite ştiri, n.r.)”, a declarat Guran.

„Peste câteva luni sau peste un an sau peste doi ani redacţia Digi 24 va lucra la fel ca acum, având că mediu de transmisie principală nu televiziunea, ci telefonul. Iar eu voi lucra la chestiunea asta”, a mai spus jurnalistul, adăugând că lucrează în televiziune de 17 ani (din 1999).

„Vreau să mă implic din punct de vedere civic chiar mai mult decât am făcut până acum. Mă gândesc ca în vară asta să scriu nişte prograne de guvernare pe care să le public pe site şi să poată să le ia cine vrea”, a mai spus Moise Guran, referindu-se la faptul că de multe ori a fost întrebat cum crede că ar trebui rezolvată o anumită problemă.

„Asta înseamnă că intri în politică?”, l-a întrebat apoi Prelipceanu, iar Guran a răspuns negativ.

„Un anume grad de militatism civic am avut întotdeauna”, a mai afirmat realizatorul tv, amintind că formatul emisiunii există din 2005, chiar dacă producţia a funcţionat sub denumiri diferite – „Bizbazar”, „Ora de business”, „Biziday”.

„E o onoare pentru mine să o închei la Digi 24, în vârful provocării tehnologice”, a adăugat acesta, precizând că nu există o problemă din punctul de vedere al audienţei – „Emisiunea Biziday are o audienţă bună pentru o televiziune de ştiri”.

sursa: MEDIAFAX

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.