Mizil: Tânăr reținut pentru că a furat o drujbă din magazin

0 388

La data de 26 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției orașului Mizil au identificat și ulterior reținut un tânăr din localitate, bănui de comiterea unei infracțiuni de furt.

În fapt, cu o zi înainte, polițiștii fuseseră sesizați, de către administratorul unei societăți comerciale din oraș, despre faptul că la data de 20 octombrie persoane necunoscute ar fi sustras o drujbă, care se afla expusă spre vânzare.

Prejudiciul cauzat în urma activității infracționale este de aproximativ 400 de lei.

În urma verificărilor efectuate, persoana bănuită de comiterea faptei a fost identificată ca fiind un tânăr în vârstă de 21 de ani, din Mizil.

Astfel, în baza probatoriului administrat, față de acesta a fost luată măsura reținerii pentru 24 de ore, urmând ca azi să fie prezentat unității de parchet competente cu propunere de luare a unei alte măsuri preventive.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.