Mircea Cosma ramane la Consiliul Judetean Prahova. Vezi cum a fost posibil acest lucru
Cei care se bucurau că Mircea Cosma nu mai este la Consiliul Județean Prahova, după ce a condus această instituție timp de 12 ani, în trei mandate, vor fi probabil dezamăgiți de știrea că acesta a fost rechemat. Nu pe funcția pe care o avea, ci pe cea de consilier personal al noului președinte, Bogdan Toader.
Lui Mircea Cosma i s-a oferit un contract part-time, pentru 2 ore/zi, având ca atribuții coordonarea activităților culturale ale CJ Prahova.
Astfel, pare să se infirme retragerea sa la pensie.
Mircea Cosma este cercetat de către DNA Ploiești în două dosare penale, dar asta nu l-a împiedicat să-și continua activitatea din fruntea Consiliului Județean, chiar dacă o perioadă a fost suspendat. Anul acesta, la alegerile locale, el nu a mai candidat pe lista PSD Prahova.

