Ministerul Justitiei a lansat procedura de licitatie pentru finalizarea lucrarilor la Palatul de Justitie Prahova

0 504

COMUNICAT

La data de 21 iulie 2015, a avut loc la Ploiești vizita Ministrului Justiției, domnul Robert – Marius Cazanciuc, eveniment prilejuit de demararea procedurii de licitație pentru finalizarea lucrărilor la Palatul de Justiție Prahova.

Întâlnirea domnului ministru cu reprezentanții conducerii administrative a Curții de Apel Ploiești, Tribunalului Prahova și Judecătoriei Ploiești a avut loc în contextual în care Ministerul Justiţiei a lansat marţi, 21 iulie 2015, procedura de licitaţie prin postarea pe site-ul Ministerului Justiţiei şi pe site-urile specializate ale Băncii Mondiale a anunţului pentru selectarea constructorului care va finaliza lucrările la Palatul de Justiție Prahova.

„După aproape 20 de ani de la demararea lucrărilor la noul Palat de Justiţie Prahova, am demarat astăzi procedura de licitaţie, conform procedurilor Băncii Mondiale, astfel încât, în cel mai scurt timp posibil, să finalizăm acest proiect. Din punctul meu de vedere, istoria acestui obiectiv de investiţii este reprezentativă pentru modul în care ani de zile sistemul de justiţie a fost neglijat, nefiind alocate fondurile necesare pentru angajarea de personal, dotarea instanţelor sau dezvoltarea şi întreţinerea infrastructurii. În urma negocierilor, am obţinut avizul Băncii Mondiale şi al Guvernului României pentru ca finanţarea acestui obiectiv să se realizeze în baza Acordului de împrumut. În cel mult doi ani, această clădire abandonată, în acest moment o pată pe obrazul justiţiei şi al oraşului, o să devină un punct de reper nu numai pentru magistraţi, dar şi pentru ploieşteni. Mai mult, clădirea Tribunalului Prahova, un monument istoric deosebit, este în reabilitare, urmând a fi finalizată în scurt timp. Efortul Executivului de susţinere a sistemului judiciar însemnă însă şi peste 1.300 de noi posturi de magistrat şi personal auxiliar alocat în ultimii doi ani sistemului, dar şi demararea programului naţional de investiţii, elaborat în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării, prin care vom construi sau moderniza toate sediile instanţelor şi parchetelor din capitalele de judeţ. Prin toate aceste măsuri, prin colaborarea excelentă care există între Ministerul Justiţiei şi întreg sistemul judiciar, sunt convins nu numai că vom continua, ca şi în ultimii doi ani, să avem Rapoarte de ţară din ce în mai bune, dar şi să ne atingem obiectivul de a creşte încrederea cetăţenilor în justiţie”, a declarat ministrul justiţiei, Robert Cazanciuc.

* Informaţii suplimentare:

Anunțul de licitație a fost publicat pe site-urile web de achiziții internaționale specifice finanțatorului internațional (https://www.devbusiness.com/, http://www.dgmarket.com/ ) și pe site-ul web al Ministerului Justiției.

Licitația va fi de tipul „Licitație Internațională Competitivă” așa cum este descrisă în Ghidul Băncii Mondiale: „Achiziția de Bunuri, Lucrări şi Servicii altele decât consultanță” ediția Mai 2004, revizuită în Octombrie 2006, Mai 2010, Ianuarie 2011 şi Iulie 2014 („Ghid Achiziții”) şi este deschisă tuturor ofertanților eligibili așa cum aceștia sunt definiți în Ghidul Achizițiilor. Suplimentar, se recomandă considerarea paragrafelor 1.6 şi 1.7, care stabilesc politica Băncii Mondiale referitoare la conflictul de interese.

Ofertanții eligibili interesați pot obține informații suplimentare de la DIPFIE – Ministerul Justiției, dna. Cornelia Munteanu – Responsabil Achiziții și dna Adriana Gheorghiu – Responsabil Achiziții, la următoarele adrese de email: cmunteanu2@just.ro; adriana.gheorghiu@just.ro și pot, de asemenea, inspecta Documentația de Licitație la adresa menționată mai jos între orele 9:30 și 15:30 în toate zilele lucrătoare.

Setul complet cu Documentația de Licitație în limba engleză (varianta tipărită a Documentației și volumul Liste de cantități și varianta electronică pe CD conținând: (i) volumul „Specificații și Desene”; (ii) varianta editabilă a Documentației și a Listelor de Cantități) pot fi ridicate de către ofertanții interesați pe baza transmiterii unei solicitări scrise la adresa menționată mai jos, începând cu 27 iulie 2015. În cazul conflictului între variante, va prevala varianta tipărită.

Ofertele trebuie transmise la adresa menționată mai jos cel târziu până în data de 10 septembrie 2015, ora 12.00 și trebuie însoțite de o garanție de participare în valoare de 350.000 Euro (sau 1.575.000 lei echivalent). Nu este permisă transmiterea electronică a ofertelor. Ofertele întârziate vor fi respinse.

Ofertele vor fi deschise în ședință publică în prezența reprezentanților desemnați ai ofertanților și a oricărei persoane care dorește să participe la adresa menționată mai jos în data de 10 septembrie 2015, ora 12.00.

Purtător de cuvânt,

                                 Judecător Cristina Georgescu

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.