Ministrul de Interne a cerut sefei DNA sa revoce detasarea a doi ofiteri de politie la Serviciul Teritorial Ploiesti
Ministrul de Interne, Carmen Dan, a solicitat procurorului șef DNA, Laura Codruța Kovesi, să revoce detașarea celor doi polițiști judiciari, care apar în înregistrările făcute publice de Vlad Cosma, privind activitatea DNA – Serviciul Teritorial Ploiești. Acest lucru pare să coincidă cu o interpelare făcută de deputatul Andreea Cosma, sora lui Vlad.
Polițiștii vizați sunt comisarul șef Iordache Mihai și comisarul șef Florea Gabriela.
Potrivit OUG 43/2002, revocarea din funcție, înaintea împlinirii termenului de detașare, a polițiștilor de poliție judiciară detașați la DNA, se face prin ordin motivat al procurorului șef.
Solicitarea a fost făcută în cursul zilei de marți, 13 februarie 2018.
Anterior, probabil, ministrul de Interne a primit o interpelare de la deputatul Andreea Cosma: “Când va avea loc încetarea detaşării acestuia de la IPJ Prahova la DNA – Serviciul Teritorial Ploieşti şi începerea de îndată a cercetării prealabile împotriva poliţistului judiciar întrucât prezumtivele fapte săvârşite de acesta în complicitate cu procurorii DNA Serviciul Teritorial Ploieşti reprezintă o atingere gravă la ordinea de drept şi la calitatea de poliţist prevăzută în Legea nr. 360/2002 (Statutul Poliţistului) şi în acest sens solicit răspuns în scris în regim de urgenţă”.

