Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ministerul Finantelor a lamurit cum va restitui taxa de poluare celor care au platit-o

0 342
traffic
traffic

După ce UE a stabilit că taxa auto (de poluare, timbru de mediu) din România a fost percepută nelegal, autoritățile au decis să restituie banii. Cererile vor fi soluționate în maximum 45 de zile, iar banii, inclusiv dobânda, vor fi plătiți în tranșe anuale de 20%, întinse pe 5 ani, în contul bancar al proprietarului mașinii de către Trezorerie, dar numai după acoperirea, prin compensare, a unor eventuale obligații fiscale restante.

Cererea va trebui depusă în termenul legal de prescripție a dreptului de a cere restituirea, respectiv în 5 ani calculați de la 1 ianuarie 2016. Practic, cererea poate fi depusă până la 31 decembrie 2020.

Solicitarea de restituire trebuie depusă la administrația fiscală sau transmisă acesteia prin poștă, cu confirmare de primire.

Fiscul poate cere însă documente suplimentare, iar dacă acestea nu sunt transmise în cel mult 60 de zile, cererea de restituire va fi respinsă.

Procedura este valabilă începând de săptămâna trecută. Detalii complete privind procedura de restituire pot fi citite AICI.

În Prahova sunt emise 272.944 permise auto, ceea ce însemnă toți atâția șoferi, amatori și profesioniști.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.