Ministerul Dezvoltarii cumpara, la licitatie, 20 tramvaie pentru municipiul Ploiesti

0 213

Ministerul Dezvoltarii cumpara, la licitatie, 20 tramvaie pentru municipiul Ploiesti. Oferta a fost afișată pe SEAP, în urmă cu trei zile.

Achiziția se face prin fonduri europene (Programul Operational Regional – POR) și a fost evaluată la 160 milioane de lei.

Un calcul simplu ne arată că fiecare tramvai unidirecțional ar urma să coste aproximativ 1,65 milioane de euro.

Din fișa tehnică, prezentată de achizitor, rezultă că mijloacele de transport în comun trebuie să aibă o lungime “de circa 18 metri“, o capacitate totală de transport de minimum 100 de persoane, din care 68 în picioare  și 32 pe scaune (“din care minim 6 accesibile din low floor“). Variantele mai mici sunt considerate neconforme.

De asemenea, se solicită o garanție de funcționare pentru minimum 350.000 km sau 5 ani, de la data punerii în exploatare. Garanția se referă la tramvai în ansamblu și la toate componentele acestuia.

Pe lângă Ploiești, vor mai primi tramvaie noi și municipiile Galați, Brăila și Botoșani.

Licitația deschisă are loc pe 13 august.

Ziarul de Ploiești

FOTO: cu caracter ilustrativ

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.