Marius Fenichiu dezvaluie un nou mecanism de conducere in interiorul PNL Prahova
Vicepreședintele PNL Prahova, Marius Fenichiu, reia critica la adresa fostului președinte al organizației județene, Mircea Roșca, în prezent trimis în judecată pentru fapte de corupție.
Într-o scrisoare deschisă adresată liderei PNL, Alina Gorghiu, Fenichiu dezvăluie un mecanism nou de conducere apărut în interiorul PNL Prahova.
<<Urmare a tolerării penalilor în organismele de conducere ale PNL, s-a ajuns la situația în care, la ședința din data de 25.11.2015 a Biroului Permanent Teritorial al fostului(!!!) PNL Prahova, deputatul penal Mircea Roșca, erijându-se în liderul foștilor peneliști prahoveni, i-a cerut senatorului Ion Luchian – prședintele fostului PNL și copreședinte al noului PNL, demisia, pe motiv că s-a „vândut” foștilor pedeliști, că le-a cedat acestora toate candidaturile importante în Prahova și că nu-i mai reprezintă pe vechii liberali. Până la urmă, după îndelungi certuri, deputatul penal Mircea Roșca a ”impus” formarea unei echipe de coordonare a fostului PNL, din 5 persoane, care va fi condusă de către primarul din Sinaia – Vlad Oprea, dar în componența căreia intră bineînțeles și Mircea Roșca, cât și traseistul politic – deputatul Nicolae Alexandri, această echipă urmând să transmită domnului Ion Luchian atitudinea de urmat în calitatea sa de copreședinte al PNL Prahova!!! Adică, folosindu-se de imaginea lui Vlad Oprea, liberal autentic cu imagine publica buna, deputatul penal Mircea Roșca, nemulțumit fiind de rolul avut ca membru al organismelor de conducere ale PNL Prahova, a inventat practic un organism de putere restrâns in interiorul organismului suprem al PNL la nivel județean, pentru a-și putea exercita mai bine puterea și controlul asupra copreședintelui statutar și a partidului în general.>>, scrie Fenichiu.
Detalii citiți aici: Scrisoare deschisă adresată doamnei ALINA GORGHIU
Dacă Mircea Roșca sau altcineva din conducerea PNL Prahova dorește să transmită un punct de vedere PUBLIC, adresat dlui Fenichiu, îl rugăm să folosească e-mail-ul redacției: maxmedia_ro@yahoo.com

