Marcel Ciolacu, despre campania lui Georgescu pe TikTok: „Banii folosiţi sunt mult mai mulţi decât cei prevăzuţi în lege, asta înseamnă că sursa de finanţare a fost una externă”

0 229

Premierul Marcel Ciolacu a fost întrebat despre modul cum platforma online Tik Tok  a influențat alegerile din România, în primul tur de scrutin, în contextul în care mesajele lui Călin Georgescu au fost promovate masiv, de zeci de mii de conturi.

„Mă întrebaţi un lucru evident, pe care îl ştiu şi eu, îl ştiţi şi dvs. E un sistem, nu ştiu cât e de legal, am înţeles cum s-a folosit sistemul. Acum, sursa de finanţare este de urmărit. Toate partidele nu au făcut acest lucru pentru că legea prevede nişte plafoane pentru cheltuielile pe online. Banii folosiţi în ceea ce s-a întâmplat sunt mult mai mulţi decât cei prevăzuţi în lege, asta înseamnă că sursa de finanţare a fost una externă. Eu nu sunt procuror şi nu sunt judecător, nu e treaba mea, este treaba celorlalte autorităţi, altei puteri în statul român”, a precizat premierul Ciolacu.

Chiar și în condițiile în care a pierdut turul II al alegerilor prezidențiale, liderul social-democrat susține că libertatea de exprimare trebuie păstrată cu orice preț.

”Indiferent dacă ne convine sau nu ne convine electoral, sau de ce creează în societate, noi trebuie să lăsăm libera exprimare”, a completat Ciolacu.

El a anunțat recent că și-a înaintat demisia din funcția de președinte al PSD, iar atribuțiile sale au fost preluate de vicepreședintele Victor Negrescu.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.