Mai multi turisti, care s-au aventurat prin nameti in muntii din Azuga, au fost salvati in ultimul moment (VIDEO)

Jandarmii montani şi salvamontiştii din Azuga au recuperat, duminică dimineaţă, şapte persoane rătăcite în munţii Gârbovei, care au fost la un pas de a-și pierde viața din cauza deciziei necugetate de a se aventura prin nămeții de peste un metru înălțime, deși nu știau prea bine zona.
Turiștii erau bine echipați, altfel nu ar fi supraviețuit frigului de peste noapte.
După ce s-au rătăcit, ei au sunat sâmbătă seara la 112, solicitând ajutor.
Și au fost destul de deștepți să nu mai înainteze pe întuneric și să se adăpostească, stând lipiți unul de altul. Asta probabil i-a salvat, deoarece zona era greu accesibilă, cu pantă abruptă.
Era de ajuns ca unul să cadă și să-și fractureze ceva, pentru ca toată excursia să se transforme într-un coșmar.
Purătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Prahova, Leonard Dragomirescu, a declarat: “Șapte persoane, cu vârste între 33 si 38 de ani, au solicitat ajutorul prin 112 pentru că se rătăciseră pe drumul către Cârful Șteviei (1900 metri altitudine). Au plecat în cautare 4 jandarmi și 2 salvatori montani. Aceștia nu i-au găsit până la ora 4 dimineața, așa că au fost înlocuiți de alți 5 jandarmi și 4 salvatori montani, care i-au văzut într-un final. Însă ca să ajungă până acolo au avut nevoie de cel puțin 30 – 40 de minute. Panta era abruptă, iar zăpada troienită avea 1,5 metri.“
Procesul de salvare și de înapoiere a turiștilor în Azuga a durat alte 3 ore.
FOTO și VIDEO: Jandarmeria Prahova



