Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Locurile din comisiile aflate în subordinea CL Ploiești au ajuns la toate partidele

0 539

Locurile din comisiile aflate în subordinea CL Ploiești au ajuns la toate partidele, fără discriminare. Despre o majoritate, însă, e greu de vorbit deocamdată, deși am putea avea parte de una surprinzătoare.

În prima ședința extraordinară a Consiliului Local, care a avut loc luni, aleșii au depus jurământul și au votat componența comisiilor de specialitate pentru mandatul 2024 – 2028.

Împărțirea pare să fi fost negociată în prealabil, astfel că niciun partid care este reprezentat în forul legislativ ploieștean nu a fost sărit din schemă.

Totuși, pare să se observe faptul că PSD a fost ușor avantajat, deoarece domină ca număr de membri Comisia 2 – pentru valorificarea patrimoniului, servicii, comerț și Comisia 4 – pentru organizare și dezvoltare urbanistică, adică unele dintre cele mai importante.

Același partid a nominalizat și președintele de ședință, pentru următoarele 3 luni, în persoana lui Gheorghe Sîrbu.

Ceea ce ar putea da impuls zvonurilor că între social-democrați și Partidul Mișcarea, Noi Ploieștenii există o apropiere în Consiliul Local.

MEMBRI COMISII CL PLOIEȘTI

Comisia 1 – de buget, finanțe, control, administrarea domeniului public și privat, studii, strategii și prognoze:

  • Alexandru Paul Palaș (PSD),
  • Florin Vasile Ioniță (PNL),
  • Magdalena Trofin (Noi, Ploieștenii), Raluca Dumitru (Noi, Ploieștenii),
  • Alexandru Florian Săraru (AUR);

Comisia 2 – pentru valorificarea patrimoniului, servicii către populație, comerț, turism, agricultură și promovare operațiuni comerciale:

  • Robert Ionuț Vîscan (PSD), Alexandru Paul Palaș (PSD), Octavian Andrei Sandu (PSD),
  • Gheorghe Popa (PNL), Valentin Marcu (PNL),
  • Mihai Tonsciuc (Noi, Ploieștenii),
  • Daniel Puiu Neagu (AUR);

Comisia 3 – pentru utilități publice, calitatea vieții și protecția mediului:

  • Aurelian Dumitru Tudor (PNL),
  • Mihai Cristian Neagu (Noi, Ploieștenii),
  • Daniel Puiu Neagu (AUR),
  • Enache Antonio Pârâu (USR),
  • Nicoleta Cătălina Bozianu (PMP);

Comisia 4 – pentru organizare și dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, circulație rutieră, conservarea monumentelor istorice și de arhitectură:

  • Robert Ionuț Vîscan (PSD), Vasile Robescu (PSD), Simion Gheorghe Sîrbu (PSD),
  • Iulian Bolocan (PNL),
  • Mihai Tonsciuc (Noi, Ploieștenii),
  • Anca Ligia Manu (AUR),
  • Dragoș Florin Rusu (Forța Dreptei);

Comisia 5 – pentru protecție și asistență socială:

  • Vasile Robescu (PSD), Andrei Vlad Boțîrcă (PSD),
  • Iulian Bolocan (PNL), Gheorghe Popa (PNL),
  • Anca Adina Popa (USR),
  • Sorin Marius Dan (AUR),
  • Mihai Cristian Apostolache (România în Acțiune);

Comisia 6 – pentru învățământ, sănătate, știință, cultură, culte, tineret și sport:

  • Cristian Mihai Ganea (PNL),
  • Sorin Marius Dan (AUR),
  • Răzvan Enescu (USR), Anca Adina Popa (USR),
  • Mihai Cristian Apostolache (România în Acțiune);

Comisia 7 – juridică, ordine publică, respectarea drepturilor și libertăților cetățenești, petiții și reclamații:

  • Octavian Andrei Sandu (PSD),
  • Valentin Marcu (PNL),
  • Raluca Dumitru (Noi, Ploieștenii), Magdalena Trofin (Noi, Ploieștenii),
  • Anca Ligia Manu (AUR).

Vă reamintim că structura Consiliului Local PLoiești, în urma rezultatelor la alegerile din 9 iunie 2024, este următoarea:

  • PSD+PUSL6 mandate
  • PNL – 6 mandate
  • Alianța Dreapta Unită – 5 mandate (din care 3 USR, 1 – PMP, 1 – Forța Dreptei)
  • Mișcarea Noi, Ploieștenii4 mandate
  • AUR4 mandate
  • România în Acțiune – 2 mandate

Pentru o majoritate simplă, este nevoie de 14 voturi din 27 posibile.

VEZI ȘEDINȚA DE ASTĂZI VIDEO (dă click)

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.