Karina Oprita, va fi depusa, duminica, la biserica de lemn de langa Casa Tineretului Campina
Victima incendiului de la Clubul Colectiv, Carmen Irina (Karina) Opriță, va fi adusă, după ora 13.30, la Biserica de lemn de lângă Casa Tineretului din Câmpina.
Trupul neînsuflețit a fost luat de mama fetei, de la IML București, cu o mașină pusă la dispoziție de Primăria Câmpina.
Administrația locală a pus la dispoziția familiei îndurerate și un loc de veci, în cimitirul Bobâlna (zona Neptun), sicriul și se pare că va acoperi toate cheltuielile aferente.
Viceprimarul municipiului Câmpina, Ion Dragomir, a declarat în exclusivitate pentru max-media.ro: “Bunica fetei, care locuiește în comuna Brebu, este soră cu tatăl meu, deci suntem rude. Nu vă pot spune durerea părinților, pentru că nu o aveau decât pe Carmen. Nu a suferit arsuri, ci a murit inhalând acel fum toxic. Dumnezeu să o odihnească în pace! Mai multe nu pot declara.”
Ion Dragomir a mai spus că Primăria Câmpina va încerca să ajute familia și cu pomana, pentru că se pare vor veni mulți oameni la înmormântare, programată marți 3 noiembrie.
FOTO SUS: Tatăl lui Carmen

