Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Judetul Prahova s-a imbogatit cu inca 396 hectare de paduri virgine

0 1.058

Judetul Prahova s-a imbogatit cu inca 396 hectare de paduri virgine, unde intervenția omului nu a distrus echilibrul fragil al naturii.

Peste 2.000 de hectare de păduri de stat, din judeţele Argeş şi Prahova, au fost incluse în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, a anunţat, miercuri, RNP-Romsilva.

Direcția Silvică Prahova a identificat 396 de hectare, care îndeplinesc criteriile, pe raza ocoalelor silvice Azuga, Valea Doftanei și Sinaia.

Prin introducerea acestor suprafeţe în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine, aceste păduri valoroase vor beneficia de o protecţie strictă.“, susţin reprezentanţii Romsilva.

Pădurile virgine sunt ultimele ecosisteme forestiere în care natura supravieţuieste în forma sa pură, fără a fi afectată semnificativ de intervenția omului.

În pădurea virgină arborii mor de bătrânețe, cad, se rup sau se usucă pe picior, iar lemnul mort rămâne acolo, hrănind ecosistemul pentru generațiile viitoare. În pădurea virgină trăiesc arbori de toate vârstele, de la sămânța abia încolțită, la cei care au atins limita fiziologică, asemenea unei comunități: copii, părinți și bătrâni care se sprijină reciproc, dând curs unei vieți armonioase și sănătoase. Sub coroanele giganților de peste 500 de ani mișună peste 10.000 de specii de animale, de la organisme unicelulare, ciuperci, plante, insecte și până la vietăți familiare precum mistrețul, cerbul, capra neagră, lupul, râsul, buha, ursul brun, toate într-o strânsă legătură firească.

Dacă pădurea virgină dispare, se pierde o evoluție naturală de mii de ani – nu numai o lecție vie păstrată în adevărate laboratoare ale naturii dar și o parte a identității culturale a comunităților locale din România.

Până în acest moment, în Catalogul Naţional al Pădurilor Virgine şi Cvasivirgine au fost introduse 60.911,87 hectare de păduri, din care 46.535,5 hectare, adică 76,4%, sunt păduri proprietatea publică a statului, fiind administrate de RNP – Romsilva.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.