Jonglerii la Primăria Ploiești, pentru ca municipiul să aibă un arhitect-șef

0 820

Jonglerii la Primăria Ploiești, pentru ca municipiul să aibă un arhitect-șef. Încurcăturile durează de ani de zile. 

Recent, primarul Andrei Volosevici a dispus delegarea atribuțiilor pentru funcția de arhitect șef al municipiului Ploiești, pe o perioadă de 6 luni, pentru Rădună Veronica (FOTO).

Aceasta a ocupat aceeași funcție până în vara anului trecut, când Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici a avut câștig de cauză în procesul de contestare a  numirii ei, proces deschis la Tribunalul Prahova.

Dna Rădună fusese adusă de la Primăria Mizil în vara anului 2020, întâi detașată pentru 6 luni, apoi prin transfer, la finele mandatului primarului Adrian Dobre.

La scurt timp, ANFP a contestat această numire, susținând că transferul s-a făcut între posturi care nu sunt echivalente.

După instalarea lui Andrei Volosevici în fotoliul de edil-șef, Primăria Ploiești și Veronica Rădună au contestat decizia Tribunalului Prahova, dar au pierdut și la Curtea de Apel Ploiești.

Singura soluție rămasă a fost, așadar, delegarea atribuțiilor, pe un termen de maximum 6 luni. După, trebuie organizat concurs!

Problema nu este nouă, ci durează de 10 ani! Postul de director al Direcției de Urbanism necesită studii superioare de specialitate și o experiență în domeniu.

În 2012,  Simona Munteanu și-a dat demisia din această funcție, în urma unui conflict cu primarul de la acea vreme.

Ulterior, atribuțiile au fost pasate directorului adjunct.

Abia în 2017, Adrian Dobre o aducea pe Cristina Herția, care a avut un mandat controversat la șefia Direcției de Urbanism și care la final s-a lăsat cu plângeri penale și chemări în judecată. Aceasta a plecat prin transfer, la Primăria Ghimbav, în primăvara anului 2020.

Veronica Rădună a fost, așadar, ultima soluție improvizată de Primăria Ploiești. De semnătura ei depind toate lucrările din municipiu.

În lipsa unui arhitect șef, orașul nu poate da autorizații de construcție…

Trebuie precizat că dna Rădună îndeplinește de principiu criteriile solicitate de post: a învăţat la Institutul de Arhitectură Ion Mincu București, unde a studiat Restaurare-Conservare, conform propriilor declarații, și a căpătat experiență la Primăria Mizil.

Ziarul de Ploiești

FOTO: Facebook/ Rădună Veronica

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.