Iulian Dumitrescu, PNL Prahova: „PSD a promis ca in Prahova va curge lapte si miere, acum nu mai da nici lapte si nici corn”

1 215

Iulian Dumitrescu PNL PrahovaCOMUNICAT

Copreşedintele PNL Prahova, Iulian Dumitrescu, a declarat că „incompetenţa conducătorilor Consiliului Judeţean a ajuns la un prag de neacceptat, răsfrângându-se mai nou asupra vieţii a 75 de mii de copii. PSD a promis că în Prahova va curge lapte şi miere, acum nu mai dă nici lapte şi nici corn”.

Senatorul PNL s-a arătat consternat de faptul că cei aproape 75 de mii de elevi din judeţul Prahova au fost privaţi zile în şir de dreptul lor de a beneficia de programul guvernamental „Cornul şi Laptele”, după ce furnizorii contractaţi de Consiliul Judeţean ar fi intrat în revizie tehnică.

„Sistarea distribuţiei gustărilor pentru copii demonstrează incapacitatea conducerii PSD de la Consiliul Judeţean Prahova de a încheia şi administra un simplu contract, de furnizare şi distribuţie a cornului şi laptelui în unităţile şcolare. Pe oameni nu îi încălzesc eventuale penalităţi aplicate furnizorilor şi nici chiar rezilierea contractului ori reluarea licitaţiei. PSD trebuia să se asigure că nu se ajunge aici”, a punctat Dumitrescu.

Reacţia copreşedintelui PNL vine la scurt timp după ce preşedintele interimar al Consiliului Judeţean, PSD-istul Bogdan Toader, anunţa cu nonşalanţă că nici în această săptămână nu se distribuie laptele şi cornul în Prahova, respectiv că va rezilia contractul dacă situaţia nu revine repede la normal.

Programul guvernamental nu a funcţionat deloc în judeţ în acest an.

1 Comentariu
  1. nelu says

    Incapabili,mincinosi si criminali au fost Psd-istii intotdeauna.Niste cretini si idioti,urmasii criminalului de Iliescu,care ne-au mintit din prima clipa de la lovitura de stat din 1989.Trebuie sa raspunda toti cu varf si indesat pt.toate faptele si crimele comise asupra Poporului Roman,criminalii dracului!

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.