Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Iulian Dumitrescu: PNL a contestat la avocatul poporului doua ordonante de urgenta

0 267

Iulian Dumitrescu PNL Prahova 1Prim-vicepreședintele PNL, senatorul Iulian Dumitrescu, a anunțat că partidul său a contestat la Avocatul Poporului două ordonanțe de urgență, votate înainte de vacanța parlamentară. 

Liderul PNL Prahova susține că Liviu Dragnea a convocat ilegal ședința Camerei Deputaților.

Iată ce a spus Iulian Dumitrescu:

Am depus la Avocatul Poporului o cerere de sesizare a CCR în legatura cu două ordonanţe de urgenţă

PNL a depus la Avocatul Poporului o cerere de sesizare a CCR pentru Ordonanţa 54, cea care se referă la şcolile doctorale, şi pentru Ordonanţa 55, cea care se referă la plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copiilor. Am exprimat mai multe motive în cererea de sesizare, dar, în fapt, domnul Liviu Dragnea, aşa cum ne-a obişnuit în ultima perioadă, a comis-o din nou. Dumnealui a convocat de la sine putere pe data de 7 august sesiune extraordinară la Camera Deputaţilor, după care a plecat în vacanţă. Însă domnia sa nu avea dreptul să convoace această sesiune decât la solicitarea Biroului Permanent, birou care s-a întâlnit abia în data de 8 august. Deci lucrurile, din acest punct de vedere, sunt clare. Ce este îngrijorător este bătaia de joc pe care o arată PSD, un partid aflat la guvernare, faţă de lucruri simple, legi, regulamente şi Constituţie.”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.