IPJ Prahova: Politistul Florian Ionita nu a fost agresat, ci a cazut impreuna cu persoana pe care o legitima
Max Media a cerut un punct de vedere din partea IPJ Prahova, privind incidentul relatat de fostul lider SNPPC Prahova, Florian Ioniță, în prezent angajat la Secția 1 Ploiești, pe ordine publică. Acesta susține că a fost ultragiat de un individ, sâmbătă noapte, motiv pentru care s-a ales cu mâna stângă în gips. Șefii săi au o cu totul altă variantă…
Conform IPJ Prahova, încă se fac verificări pe tema incidentului raportat de Florian Ioniță, dar se merge mai mult pe ideea de accident de muncă.
Surse din cadrul inspectoratului au declarat pentru max-media.ro că polițistul Ioniță a fost chemat la o intervenție, de către colegii de la Poliția Rutieră, care încercau să legitimeze un individ nervos, aflat pe scaunul din dreapta al unei mașini, la volanul căreia se afla o femeie.
Cum persoana respectivă a refuzat să prezinte actele de identitate, după ce a adresat mai multe cuvinte grele oamenilor legii, polițiștii ar fi încercat să-l ducă la secție. Până la urmă, indivul a și fost sancționat contravențional.
Conform IPJ Prahova, în acea îmbulzeală, Florian Ioniță a picat și s-a lovit la cot, dar fără să fie lovit în mod intenționat.
Polițistul rănit a spus pentru max-media.ro că așteaptă o adresă oficială de la IPJ Prahova, cu punctul de vedere al șefilor săi, după care merge să depună plângere la Parchet.