Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Interviu cu primarul orașului Băicoi, bilanț la jumătatea anului 2022

0 484

Interviu cu primarul orașului Băicoi, bilanț la jumătatea anului 2022. Vezi ce s-a făcut, ce nemulțumiri au apărut și ce urmează.

– Domnule primar, primele 6 luni din acest an deja au trecut. Cum vi se par comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut?
– Da, așa este, timpul trece foarte repede. Mi se pare un an ceva mai bun, în primul rând pentru că nu ne-am mai confruntat cu ceea ce însemnă epidemia de COVID. Deși în ultima perioadă sunt semnale că se înmulțesc din nou cazurile de îmbolnăviri, să sperăm că nu ne vom mai confrunta cu formele cele mai grave date de acest virus. Pe de altă parte, suntem sub o presiune generată de efectele războiului din Ucraina, respectiv criza energetică, inflația generalizată etc.
Cu toate acestea, orașul Băicoi își continuă ritmul de modernizare, pentru că avem deschise șantiere pe mai multe domenii de activitate.
La Spitalul Orășenesc, de exemplu, după implementarea proiectului european privind dotarea unității, am reușit să modernizăm clădirea și acum suntem cu amenajările în curtea instituției. De asemenea, sperăm să finalizăm investițiile cu extinderea camerei de gardă.
Se lucrează intens și la școlile din oraș. Avem finanțări derulate prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL 2), dar și o sponsorizare importantă, la Școala Liliești.
Continuăm reabilitările pe tot ceea ce înseamnă infrastructura rutieră. În luna mai am finalizat un contract cadru, care a funcționat în ultimii trei ani, și chiar în prezent suntem în faza de studiu de fezabilitate și de scoatere la licitație a noului contract cadru, pentru asfaltări străzi, construire trotuare și rigole de preluare a apelor pluviale.

– Aveți proiecte care se apropie de finalizare sau au fost finalizate?
– Da, aici aș aminti de parcul central, realizat pe bani europeni. Au fost ceva probleme de remediat și de aceea am întârrziat un pic să îi facem recepția și să-l dăm în folosință. Constructorul și-a asumat micile greșeli și le-a rezolvat.
Pe de altă parte, tot în primele 6 luni ale acestui an, ne-am mobilizat și am depus noi proiecte. În cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR) am solicitat bani pentru construirea unor blocuri de locuințe eficiente energetic, dedicate tinerilor, pentru amenajarea de noi piste de biciclete și pentru un sistem digitalizat de interacțiune între cetățenii și administrația locală.

– Mai devreme pomeneați de creșterile de prețuri, generate de criza mondială și de războiul din Ucraina. Care dintre proiecte derulate în Băicoi sunt afectate de acest fenomen?
– Absolut toate proiectele de construcții sunt afectate. Au crescut semnificat prețurile la bitum, la asfalt, la ciment, la fier beton etc. Vă dau un exemplu concret: la investiția de la Liceul Tehnologic Băicoi, societatea care a câștigat licitația a ofertat fierul beton cu 1,80 lei, iar astăzi este aproape 10 lei. O cărămidă costa 2 lei, iar acum e aproape 6 lei ș.a.m.d.
Din fericire, nu avem deocamdată probleme de genul șantierelor abandonate de constructori, așa cum vedem prin alte părți, dar suntem într-o permanentă comunicare cu firmele care acționează pe raza orașului și încercăm să le explicăm că trebuie să-și ducă la finalizare lucrările încredințate. Trăim totuși cu teama să nu ne trezim cu proiecte nefinalizate, care nu mai pot fi continuate din cauza lipsei banilor. La proiectele europene, sumele considerate neeligibile nu pot fi acoperite decât din bugetul local, dar am reușit până acum să rezolvăm problemele, inclusiv prin parteneriate încheiate cu Consiliul Județean Prahova. De asemenea, am mai reușit să atragem de la ministere fonduri extrabugetare. Suntem, așadar, în situația în care nu avem nicio restanță față de constructori și aceștia nu pot invoca motive ca să nu finalizeze lucrările, care sunt în graficul de execuție.

– Ați spus că au fost mici nereguli descoperite pe șantierul parcului central. Au mai fost astfel de situații și la alte lucrări?
– Noi încercăm să le spunem constructorilor că trebuie să-și onoreze proiectele licitate la Primăria Băicoi în proporție de 100%. La noi nu se acceptă expresia “merge și așa”. Așadar, nu acceptăm un rabat de la calitate. Tocmai din aceste motiv analizăm bine fiecare proiect, îl pregătim în faza de prerecepție, iar atunci când îl recepționăm avem pretenția ca problemele să fie rezolvate în întregime.
Vă pot da două exemple: implementarea sistemului de canalizare în zona Cotoiu-Tufeni și cartier Dâmbu, unde ne chinuim de foarte mult timp să facem recepțiile, dar nu putem trece cu vederea faptul că lucrurile nu sunt așa cum trebuie. De asemenea, au mai fost ceva probleme la lucrările de asfaltare și am transmis constructorilor să rezolve problemele, pentru că nu vom recepționa până când străzile nu arată 100% cum trebuie.

– Ce urmează?
– În 2-3 săptămâni se discută că se vor semna contractele de finanțare în cadrul Programului Național de Dezvoltare Locală Anghel Saligny. Ne interesează în cel mai înalt grad, deoarece aici figurăm cu propunerea de a se realiza un pasaj rutier suspendat peste DN1, care să asigure un flux sporit la ieșirea din oraș către Ploiești. De asemenea, așteptăm să fie semnate contractele de finanțare prin PNRR.
În același timp, așteptăm să fie deschise noi axe de finanțare de la Uniunea Europeană, pentru a ști ce proiecte putem depune. Nu ne oprim, pentru că este singura șansă de dezvoltare a orașului Băicoi.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.