Inspectorii de la Protecția Consumatorului au verificat doi dezvoltatori imobiliari din Prahova

Astăzi, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Prahova a desfășurat o acțiune de verificare a modului în care au fost îndeplinite măsurile dispuse în urma unor controale desfășurate în luna martie – aprilie 2023, privind respectarea prevederilor legale din domeniul protecției consumatorilor de către dezvoltatori imobiliari.
Au fost verificați 2 operatori economici, constatându-se următoarele:
- SC VAMT EXPERT IMOB SRL Ploiești a remediat deficiențele constatate privind nerespectarea pentru anumite tipuri de unități locative aflate la vânzare a suprafețelor minimale prevăzute de legislația în vigoare, consumatorii fiind informați corect în legătură cu acest aspect, putând lua o decizie de achiziționare în cunoștință de cauză.
- SC GENIAL TRANSACTION CARS SRL Ploiești nu a respectat măsurile dispuse anterior, operatorul economic comercializând mai multe unități locative care nu respectau suprafețele minimale prevăzute de legislația în vigoare.
S-a dispus măsura de oprire temporară de la comercializare pentru un număr de 8 unități locative, până la remedierea deficiențelor, aplicându-se totodată o sancțiune contravențională în valoare de 5000 lei.
sursa: Comisariatul Regional Protecția Consumatorului – Regiunea Sud Muntenia
Ziarul de Ploiești

