Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Inspectoratul Scolar Prahova: In judet se invata, pentru ca nu avem cod portocaliu de ninsori

0 516

frigȘeful Inspectoratului Școlar Prahova, Nicolae Angelescu, a confirmat pentru Ziarul de Ploiești că, marți, se învață normal în județ, chiar dacă temperatura scade până în jur de -10 grade Celsius.

Acesta a precizat că, luni, a avut o întâlnire a Comitetului pentru Situații de Urgență Prahova, iar autoritățile județene și locale nu au solicitat închiderea grădinițelor, școlilor și liceelor.

“S-a făcut o analiză la nivelul tuturor instituțiilor care fac parte din acest comitet și s-a ajuns la concluzia că nu sunt argumente pentru a suspenda cursurile. De altfel, nici unitățile de învățământ din județ nu au solicitat așa ceva. În Prahova nu avem cod portocaliu de ninsori. Sigur, e un pic mai frig, dar temperaturile sunt relativ normale pentru această perioadă a anului”, a declarat șeful Inspectoratului Școlar Prahova. 

Nicolae Angelescu a mai precizat că părinții care nu vor să-și trimită copiii la școală o pot face, deși el nu încurajează acest comportament.

Potrivit meteorologilor, frigul va persista până joi, interval în care temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între -14 şi -8 grade, iar cele minime vor coborî până la -22 de grade.

Şcolile din Bucureşti şi din judeţele Ilfov, Buzău, Giurgiu, Dolj, Brăila și Olt vor fi închise marţi.

 

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.