Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Inspectoratul de Politie Prahova vrea toate detaliile entitatilor de presa din judet

0 285

Într-un demers mai puțin obișnuit, ținând cont de data la care ne aflăm, Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a trimis către ziariștii acreditați o adresă (vezi foto jos), prin care solicită toate detaliile despre entitatea la care lucrează.

Formularul poartă semnătura inspectorului șef, chestor Viorel Dosaru.

Cererea este neobișnuită deoarece face referire la anul în curs, iar acreditările s-au făcut în luna ianuarie. O completare făcută tocmai în octombrie este cel puțin ciudată.

În al doilea rând, este evident că IJP Prahova încearcă să afle adresele firmelor care operează ziarele, site-urile, radiourile și televiziunile din Prahova.

Motivul cel mai probabil  al acestui demers este că anumite entități de presă și-au permis să critice fie polițiști, fie conducerea inspectoratului. De altfel, există un control intern prin care câțiva angajați ai IJP Prahova sunt cercetați disciplinar pentru că au dat like, pe facebook, unor articole de asemenea natură.

Max-Media.ro a transmis toate datele solicitate, încă de la începutul anului, și considerăm că cererea este tardivă. Dar pentru transparență, ne vom conforma. Asta nu înseamnă că unele aspecte nu ne îngrijorează…

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.