Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Inculpați acuzați de uciderea fără drept a câinilor aflați în adăpostul de la Boldești Scăeni

0 331

Inculpați acuzați de uciderea fără drept a câinilor aflați în adăpostul de la Boldești Scăeni, după ancheta începută în baza unor sesizări. 

CITEȘTE ȘI:

Anchetă penală care vizează adăpostul de câini de la Boldești. Documente ridicate de la DSVSA Prahova

În continuarea cercetărilor efectuate de polițiști la data de 5 martie a.c., sub coordonarea procurorului de caz, au condus la documentarea unei cauze penale de amploare, vizând săvârșirea unor infracțiuni grave contra regimului de protecție a animalelor, precum și infracțiuni conexe.

În urma cercetărilor desfășurate în dosarul penal respectiv, în baza probatoriului administrat, la data de 15 aprilie 2026, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de alte cinci persoane, cu vârste cuprinse între 27 și 69 de ani.

Din anchetă a reieșit faptul că, în mod repetat, pe parcursul unei perioade de timp, ar fi fost comise acte de ucidere a animalelor, fără drept, în formă continuată, fiind documentate mai multe acte materiale. De asemenea, în cauză au fost reținute și infracțiuni de instigare, complicitate, abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cercetările au presupus activități investigative complexe, verificări extinse, corelarea informațiilor și administrarea unui volum semnificativ de probe, în vederea stabilirii cu exactitate a întregii activități infracționale și a rolului fiecărei persoane implicate.

Totodată, față de patru dintre persoanele respective, cu vârste cuprinse între 36 și 69 de ani, a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile.

Acțiunea evidențiază eforturile susținute ale polițiștilor în combaterea faptelor care aduc atingere normelor de conviețuire socială și protecției animalelor, precum și importanța cooperării instituționale în instrumentarea unor cauze complexe.

Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale, recuperarea prejudiciului și dispunerea măsurilor legale ce se impun.

FOTO: Miri Plesea

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.