Incredibil ce a putut sa faca o pensionara din Ploiesti, timp de doua luni. Acum i s-a infundat si risca inchisoarea
Polițiștii Secției nr. 2 au fost sesizați, prin S.N.U.A.U. 112, de un bărbat din municipiu cu privire la faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras zeci de ghivece cu flori din solarul amplasat în curtea imobilului său.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit faptul că vinovatul este chiar vecina reclamantului.
Femeia în vârstă de 69 de ani i-ar fi sustras, începând din luna martie, printr-o gaură din gard, 64 de ghivece cu flori, valoarea prejudiciului fiind de 1.047 lei, recuperat în totalitate.
În cauză a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.

