Incepe reconstructia FC Petrolul. Tribunalul Prahova a pronuntat falimentul societatii lui Capra

0 307

fc_petrolulMiercuri, Tribunalul Prahova a aprobat cererea administratorului judiciar și a dispus începerea procedurii generale a falimentului SC FC Petrolul SA, societate controlată de familia Capră. Decizia nu este definitivă, deoarece poate fi contestată cu apel, dar este puțin probabil să se întâmple așa ceva.

Informația a fost confirmată în emisiunea Linia Directă, de la WYL TV, de către fostul manager al clubului, Vivi Răchită.

Acesta a mai spus, în premieră, că a fost contactat de Daniel Capră, chiar înainte de a se confirma falimentul, care i-a promis că va ceda Primăriei Ploiești marca și toate însemnele FC Petrolul. Vineri, va avea loc o întâlnire între noul primar, Adrian Dobre, Vivi Răchită și Daniel Capră, pentru a se lămuri procedura.

Aceste lucruri înseamnă, automat, că FC Petrolul va putea supraviețui în fotbalul românesc, dar administrat de o altă societate și plecând de la nivelul ligii a IV-a sau a III-a.

„La invitația primarului Adrian Dobre, astăzi, câțiva oameni de afaceri au venit să analizeze în ce măsură se pot implica financiar la echipă, pentru că noua societate care va prelua clubul dorim să aibă mai mulți investitori în spate, care să dețină părți egale. Eu sunt sigur că, după ce vor afla că s-a declarat falimentul SC FC Petrolul SA, lângă club vor veni mulți mai mulți oameni de afaceri dispuși să susțină echipa.”, a declarat Vivi Răchită pentru max-media.ro.

  • TRIBUNALUL PRAHOVA SECŢIA COMERCIALĂ DOSAR NR.717 /105/2015

„Admite cererea administratorului judiciar. Aprobă concluziile raportului administratorului judiciar. În temeiul art. 145 alin. 1 lit. C din Legea nr.85/2014 privind procedura insolvenţei; 

Dispune începerea procedurii generale a falimentului debitorului.

În temeiul art. 145 alin 2 din Legea privind procedura insolvenţei, Desemnează lichidator provizoriu pe administratorul judiciar numit iniţial cu o retribuţie de 2000 lei, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art.25 din lege. În temeiul art. 145 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. Dispune notificarea deschiderii procedurii de faliment debitorului, creditorilor şi oficiului registrului comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunii, precum şi publicarea în Buletinul procedurilor de insolvenţă. In baza art 146 alin 2 lit a,fixează termenul limită pentru depunerea cererilor privind creanţele născute în cursul procedurii la 10.08.2016 In baza art 146 alin 2 lit b, fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor născute în cursul procedurii, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului suplimentar al creanţelor la 10.09.2016 In baza art 146 alin 2 lit c, fixează termenul limită pentru depunerea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii la 7 zile de la publicarea in BPI a tabelului suplimentar In baza art 146 alin 2 lit d, fixează termenul pentru soluţionarea contestaţiilor la creanţele născute în cursul procedurii şi pentru întocmirea tabelului definitiv consolidat al creanţelor la 10.10.2016 În temeiul art.151 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. Fixează termen la 13.10.2016 Definitivă. Cu apel în 7 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,22.06.2016 Judecător-sindic, Document: Hotarâre 821/2016 22.06.2016″

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.