Inca o problema pentru fostul sef al DNA Ploiesti, Lucian Onea

0 399

Inca o problema pentru fostul sef al DNA Ploiesti, Lucian Onea. Inspecţia Judiciară îl acuză pe acesta de „exercitarea funcţiei cu rea credinţă”, abatere disciplinară prevăzută de art.99 lit.t) teza I din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Alături de Onea a fost acuzat și procurorul DNA Ploiești, Laura Bucică, care a participat la instrumentarea dosarului Mihaielei Iorga Moraru.

„În concret, procurorii au dispus, într-o cauză disjunsă dintr-un dosar DIICOT, cu încălcarea intenţionată a prevederilor art. 172 coroborat cu art. 327, art 339, art. 342 din CPP şi ale 64 din Legea nr. 304 din 2004, verificarea, de un specialist antifraudă de la Serviciul Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, printr-o constatare tehnico-ştiinţifică, a utilităţii şi relevanţei obiectivelor expertizei efectuate din dispoziţia altui procuror; rezultatul verificării a fost folosit de procurorii cercetaţi disciplinar ca mijloc de probă într-un nou dosar al DNA-ST Ploieşti vizându-l chiar pe procurorul care a dispus expertiza, deşi verificarea a fost realizată prin raportare exclusivă la activitatea infracţională pe care tot procuroril Laura Bucică o reţinuse în rechizitoriul întocmit în dosarul DIICOT anterior menţionat„, precizează Inspecţia Judiciară, într-un comunicat.

Practic, din comunicatul Inspecției Judiciare se deduce faptul că este vorba despre procurorarea DNA Mihaiela Iorga Moraru, căreia i s-ar fi deschis un dosar la DNA Ploieşti, prin încălcarea legii.

Acţiunea disciplinară a fost înaintată Secţiei pentru procurori în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide cu privire la răspunderea procurorilor în cauză.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.