Ilie Ristea, profesor de la UPG Ploiesti acuzat de luare de mita, condamnat la 2 ani inchisoare cu suspendare
Profesorul de la UPG Ploiești, prins în timp ce lua șpagă de la studenți ca să-i treacă examenele, poate răsufla ușurat, pentru scurt timp. Instanța i-a dat 2 ani de închisoare, dar cu suspendare. Și cum omul era deja la pensie, nu mai contează că nu mai poate profesa timp de un an.
Decizia nu este însă definitivă și poate fi atacată cu apel atât de procurori, cât și de inculpat.
Singurul efort pe care trebuie să-l depună Ilie Ristea, dacă se va menține decizia, este “să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta” și să “frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.”
În plus, fostul profesor de la UPG “va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 Bucureşti sau Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”.
Iată soluția magistraților pentru Ilie Ristea:
“În baza art.289 alin.1 Cod penal cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal cu aplic. art.396 alin.10 Cod proc. penală, condamnă pe inculpatul RISTEA ILIE la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru comiterea infracţiunii de luare de mită în formă continuată, faptă din perioada 28.05.2015 – 30.06.2015. În baza art.67 alin.1, 2 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii, pe o perioadă de 1 an, de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri,a următoarelor drepturi: – dreptul de a exercita profesia de cadru didactic; – dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; – dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. Conform art.65 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor a căror exercitare a fost interzisă ca pedeapsă complementară, din momentul rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art.91 Cod penal, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 ani, conform dispoziţiilor art.92 Cod penal. În baza art.93 alin.1 Cod penal, obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art.93 alin.2 lit.b Cod penal, impune inculpatului să execute următoarea obligaţie: să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art.93 alin.3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului Sector 1 Bucureşti sau Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare. În baza art.91 alin.4 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal. În baza art.399 alin.1 Cod proc. penală rap. la art. 241 alin.1 lit.b Cod proc. penală, constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat prin ordonanţa nr.19/P/2015 emisă la data de 18.08.2015 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova. În temeiul disp. art.289 alin.3 Cod penal rap. la art.112 alin.1 lit.e Cod penal, confiscă de la inculpat suma de 3.450 lei. Menţine măsura asiguratorie a sechestrului instituit prin ordonanţa emisă de Pachetul de pe lângă Tribunalul Prahova în data de 19.08.2015 în dosarul nr.19/P/2015 asupra sumei de 5.000 lei predate de inculpat, consemnată la CEC Bank, sucursala Ploieşti, cu recipisa nr.1221641/1 şi chitanţa nr.7260527/1, ambele din data de 19.08.2015. O copie de pe prezenta se comunică de îndată Direcţiei Generale de Poliţie a mun. Bucureşti – Poliţia Sectorului 1 – Secţia nr.3 de poliţie, Serviciului Public Comunitar de Evidenţă a Persoanelor şi organelor de frontieră. În baza art.274 alin.1 Cod proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 5.500 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Executorie potrivit art.399 alin.4 Cod proc. penală cu privire la constatarea încetării de drept a măsurii preventive. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.01.2016. Document: Hotarâre 36/2016 27.01.2016”

