Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ilie Nastase vrea sa aduca investitori pentru un spital privat la Busteni

0 373

Pentru că a fost declarat cetățean de onoare al orașului Bușteni și urmează să fie împroprietărit cu 500 metri pătrați în stațiune, fosta glorie a tenisului mondial, Ilie Năstase, vrea să întoarcă favoarea. El a anunțat că va căuta investitori din Franța, care să construiască în localitate un spital privat.

“Dacă tot voi primi teren în Buşteni, mă simt dator să fac şi eu ceva pentru cei din zonă. Voi lua legătura cu o parte din prietenii mei investitori români şi francezi, cărora le voi prezenta proiectul noii unităţi sanitare. Zona arată senzaţional, iar aerul este nemaipomenit. Oamenii de aici merită să aibă un centru medical la standarde occidentale”, a declarat Ilie Năstase.

În cazul în care Năstase va reuşi să-şi convingă prietenii să investească în construirea unei unitåţi medicale în Buşteni, aceasta ar putea purta chiar numele fostului mare tenismen. “Ar fi frumos să avem un spital nou în Buşteni, care să se numească «Ilie Năstase»”, a declarat Emanoil Savin, primarul staţiunii montane.

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.