Banner Publicitate ZDP ZDP logo

Ieftinirea gigacaloriei din Ploiesti incepe ca in banc, cu o comisie….

0 297

Consiliul Local Ploiești a avut de ales între două variante de proiecte, ambele care prevedeau micșorarea prețului pe gigacalorie, dar în mod diferit. Pentru că PSD are majoritatea, s-a votat varianta care începe cu o comisie.

PNL a propus micșorarea prețului de vânzare a gigacaloriei către populație, prin aplicarea unei subvenții de la bugetul local. Astfel, în loc de 232 lei/ gigacalorie, ploieștenii ar fi achitat doar 200 lei în această iarnă. Diferența trebuia plătită de către administrația locală, numai că s-a spus că nu există banii necesari.

Așadar, PSD și-a votat propriul proiect (iar PNL a acceptat varianta), care prevede scăderea prețului de cost a gigacaloriei la 194 lei. Numai că acest lucru se poate întâmpla doar dacă vrea și Veolia, parte a contractului de furnizare a agentului termic în Ploiești. Motiv pentru care Consiliul Local trebuie să facă o comisie de negociere, care va negocia nu se știe cu precizie câte luni.

Oricum, sezonul acesta pare mai sigur că ploieștenii vor plăti la fel de mult pe întreținere, ca și în iarna 2014-2015.

Dar iată ce a scrie Andrei Volosevici despre acest subiect:

“Consilierii PSD-ALDE din Consiliul Local Ploiesti “dau cu HUO” ploiestenilor

In sedinta de astazi a Consiliului Local, stimabilii reprezentanti ai partidelor aflate la putere (PSD-ALDE) AU VOTAT IMPOTRIVA REDUCERII PRETULUI GIGACALORIEI PLATITE DE POPULATIE in aceasta iarna.
Astfel, dupa ce in sedintele anterioare consilierii PSD-ALDE au gasit resurse financiare pentru a-si majora indemnizatiile din Adunarile Generale ale Actionarilor din care doar ei fac parte, si astfel au ajuns sa ia aproximativ1250 lei pentru 2-3 ore de munca pe luna, in conditiile in care directorii pusi de aceiasi stimabili iau salarii duble, prime de week-end si alte sporuri, dupa ce altii au beneficiat de terenuri cu facilitati deosebite datorita functiilor pe care le detin, tot acesti consilieri “au facut azi calcule” si au constatat ca nu au bani pentru acordarea subventiei la gigacaloria facturata catre populatia ploiesteana pentru acest sezon de incalzire.
Daca mai exista putin bun simt si respect fata de locuitorii acestui oras, spuneti-ne domnilor consilieri PSD-ALDE, daca nu ati gasit bunavointa pentu a aproba acest proiect care nu afecta bugetul acestui an cu mai mult de doua milioane de lei, cum justificati faptul ca nu ati putut lua bani de la salubritate, capitol la care in acest an s-au alocat cu 7 milioane lei mai mult fata de anul 2011, in contextul in care in 2015 numarul strazilor pe care s-a facut curatenie a fost mult mai mic din cauza lucrarilor aflate in derulare?
Pentru a nu afecta bugetul municipiului din acest an, consilierii PNL au fost de acord chiar ca acordarea subventiei sa fie aplicata din luna decembrie, propunere care si de aceasta data a cazut in dizgratia grupului PSD-ALDE care, pentru a fi clar pentru toata lumea, NU A VRUT SA APROBE acest proiect.
RUSINE PSD! RUSINE ALDE!
Si apropo de respectul fata de ploiesteni, consilierii PNL AU VOTAT proiectul PSD care prevedea constituirea unei comisii de renegociere a pretului de referinta al gigacaloriei cu speranta ca in viitor ploiestenii vor plati facturi mai mici la intretinere. Ne e teama doar sa nu fie vorba si de aceasta data de un joc electoral!?!”

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.