Ia sa vedem unde e societatea civila din Ploiesti, la aceasta actiune de voluntariat

0 216

Si-asta-e-Romania-ta-mediuPrimăria Municipiului Ploiești, prin Regia Autonomă de Servicii Publice, adresează cetățenilor municipiului Ploiești invitația de a face parte din echipa locală de acțiune pentru „Let’s do it, Ploiești!”, reeditarea celui mai mare proiect de implicare socială, ce se va desfășura în data de 14 octombrie 2017.

Misiunea proiectului este mobilizarea cetățenilor din zonele identificate cu deșeuri abandonate, a autorităților, a societății civile, a companiilor private și a mass-mediei pentru curățarea arealelor naturale din jurul localității, alături de reciclarea a cel puțin 30% din numărul de saci strânși.

Înscrierea în echipă se poate realiza prin intermediul organizatorului la adresa de mail florentinapantilimon@letsdoitromania.ro și în data desfășurării acțiunii.

Pentru municipiul Ploiești, autoritatea responsabilă în gestionarea acestei acțiuni este RASP Ploiești, tel. 0244-541071, fax. 0244-513670.

La nivelul municipiului Ploiești au fost identificate următoarele zone în care pot acționa voluntarii înscriși pentru colectarea deșeurilor abandonate:

Conform detaliilor stabilite cu organizatorii, sâmbătă, 14 octombrie 2017, începând de la ora 13.00, voluntarii vor fi transportați cu autobuzele SC TCE SA către zonele 2 și 3, propuse pentru curățenie în campania “Let’s do it, Ploiești!”, locul de întâlnire al voluntarilor fiind stabilit la Sala Sporturilor Olimpia.

Let’s do it, Romania a reușit implicarea a peste 1.100.000 de voluntari în 7 ani de activitate. Viziunea noastră este o țară cu 0 deșeuri, iar valorile pe care le trăim în fiecare zi sunt pasiunea, încrederea, respectul pentru natură şi implicarea.

Zonele identificate și propuse sunt menționate mai jos cu link către acestea.

  1. Str.  Transformatorului – https://goo.gl/maps/dweWyQDvN7M2  
  2. Terenul cuprins de la Str. Tinerimii – Str. Pictor Rosenthal – Str. Diaconul Coresi https://goo.gl/maps/6qnshxKgaX92
  3. Bulevardul București – Pod Tătărani   https://binged.it/2ibHrfe
Reclama dupa Articol
Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.