Haos în acordarea locurilor de parcare gratuite pentru persoanele cu dizabilități din Ploiești

Primăria analizează oportunitatea unui proiect privind repartizarea cu plată a parcărilor condominiale

0 331

Haos în acordarea locurilor de parcare gratuite pentru persoanele cu dizabilități din Ploiești. Repartizarea lor este parțial blocată de la începutul anului, din cauza numărului mari de cereri, a proastei gestionări și a unor suspiciuni de fraudă.

Conform Legii 448/2006, Primăria Ploiești trebuie să amenajeze și să ofere în mod gratuit locuri de parcare persoanelor cu dizabilități, pe spațiile de parcare ale domeniului public, inclusiv între blocuri, cât mai aproape de domiciliul celor care au formulat astfel de cereri și beneficiază de un certificat de handicap, emis de Casa de Asigurări de Sănătate Prahova.

În momentul de față, se pare că peste 1200 de ploieșteni au primit locuri de parcare cu folosință gratuită și personalizată.

Pentru că în ultimii ani numărul solicitărilor de gen au explodat pe raza municipiului și au existat suspiciuni că unele au fost acordate prin fraudă (au fost descoperite inclusiv cazuri în care unii și-au cumpărat și montat singuri stâlpi și plăcuțe de parcare gratuită), s-a luat decizia de a se stopa repartizările și de a se verifica mai atent.

În acest context, au apărut nemulțumiri din partea persoanelor cu dizabilități, care au continuat să depună cereri.

Un cititor nevăzător din municipiu ne-a scris următorul mesaj:

În Ploieștiul anului 2024, Consiliul Local anulează efectele Legii 448/2006, lege care dă dreptul tuturor categoriilor persoanelor cu dizabilități la un loc de parcare gratuit (dacă sunt proprietarii unui autoturism) în apropierea locuinței. NEVĂZĂTORILOR (ORBILOR) acest drept de bun simț le-a fost anulat de Consiliul Local al cărui președinte este însuși edilul (primarul) orașului Ploiești. Menționez că numai în Ploiești se produce și propagă inechitatea și discriminarea de către funcționarii publici, prin deciziile pe care le iau și le pun în practică. Verificați vă rog la S.G.U. cine sunt deținătorii de legitimații cu drept de parcare gratuit pentru persoane cu dizabilități și la primărie cine dețin locuri de parcare gratuite în locul persoanelor cu dizabilități și veți fi surprinși de inechitatea și discriminarea la care NEVĂZĂTORII PLOIEȘTENI SUNT SUPUȘI.”

De la Serviciul Mobilitate și Trafic Urban din cadrul Direcției Tehnic Investiții ni s-a precizat că, printr-o decizie luată de Consiliul Local, în ultima perioadă s-ar fi atribuit locuri de parcare gratuită doar persoanelor cu dizabilități locomotorii. Ceea ce pare ușor ciudat.

SGU Ploiești, care gestionează parcările, ne-a transmis că societatea doar pune în aplicare deciziile de repartizare a acestor locuri de parcare și nu le decide ea.

În momentul de față, pentru că numărul proprietarilor de mașini continuă să crească pe raza municipiului, dar numărul de parcări rămâne relativ constant, administrația locală pare să reia tema acordării contracost a locurilor de parcare condominiale (dintre blocuri), care a mai fost lansată în mandatul 2016 – 2020, când aleșii nu au ajuns la un consens.

Cu atât mai mult, în această situație trebuie făcută lumină dacă actualii beneficiari de locuri de parcare gratuite chiar sunt îndreptățiți să le aibă, prin verificarea valabilității certificatelor de încadrare în grad de handicap și a procedurilor de repartizare, iar legea trebuie aplicată fără discriminare pentru toate persoanele cu handicap.

Ziarul de Ploiești

Lasa un comentariu

Adresa ta de email NU va fi publicata.